MUZICĂ

Pandemia, izolarea, abuzul de online te predispun pentru o anumită muzică, din zona nu metal, de exemplu. O super piesă sugerată de T., de ascultat acum. 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (21)

 

La întrebarea moderatorului ce părere are despre faptul că în Belgia s-a scos armata pe străzi fostul președinte și actual europarlamentar, Traian Băsescu a repetat de câteva ori că «Belgia e o țară vai de mama ei» (Traian Băsescu, la DigiTV, 5 octombrie 2020). Se referea la faptul că e un stat federal, divizat între comunitatea valonă și cea francofonă (sic!), din perspectiva unuia crescut și maturizat cu statul centralizat-unitar al lui Burebista și Ceușescu în minte. Primul meu stagiu de studii cu bursă în Occident a fost în 1999 la Bruxelles. Mai fusesem înainte, în afara granițelor țării, doar în Varna, Budapesta și Chișinău și am crescut în anii ’80 cu ochii în cataloage Neckermann și zvonuri privind bunăstarea desăvârșită din țările din vestul Europei, cu accesul lor necondiționat la bunurile de larg consum de care eu eram privat în România lui Ceaușescu. N-am căzut în cur când am ajuns în cea mai bună dintre lumile posibile, dar noiembrie și decembrie 1999 la Bruxelles au fost pentru mine un șoc cultural, un duș rece și m-am întors cu ochii larg deschiși înapoi în țară. Băsescu a călătorit toată viața și a văzut lumea cu ochii închiși. A îmbătrânit fără să învețe nimic, dacă poate să spună în direct ce spune, el care s-a «luptat» două mandate de președinte pentru modernizarea instituțiilor statului. România e o țară vai de mama ei! Cum zicea profesorul P. T. din România se va face țară la Paștile Cailor.  

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (20)

Un titlu mai potrivit ar fi: de ce nu mă interesează politicile publice. Pentru că sunt anarhice și cvasi inexistente în România ultimilor 30 de ani. Și în trecut și acum în pandemie politicile publice au fost și sunt centrate pe eliminarea răspunderii. Nimeni din birocrația de stat nu trebuie să răspundă de nimic și de aceea trebuie inventate scheme tot mai complicate de eludare a răspunderii prin hârtii. În anul 2001, când am dat primul interviu la poliție, polițaiul din campusul studențesc mi-a zis clar că morții se acoperă cu pământ și vii cu hârtii. A fost o lecție pe care am înțeles-o ca atare și de atunci sunt foarte preocupat  să mă acopăr cu hârtii, fiind foarte clar că responsabilitatea acoperirii cu pământ o să revină altora. O propoziție pe care am auzit-o frecvent a fost că după pandemie lumea nu o să mai fie ca înainte. Nu știu dacă e chiar așa, dar clar momentul ăsta e unul de evaluare. Au trecut 30 de ani de la căderea comunismului și în căminele studențești din Cluj se stă tot câte patru-cinci în cameră cu budă comună pe hol. Te întrebi dacă sunt căminele universității din top Shanghai sau sunt cămine muncitorești de la Bumbești-Livezeni. Pe unde am umblat cu Erasmus și burse în Occident în tinerețe nu am stat în camere câte patru cu budă pe hol. 

Nu mai zic că toată această degringoladă de scenarii propuse de autoritatea centrală pentru începerea anului școlar nu e decît o dovadă de incompetență și cinism.  Ministerul cunoaște o situație aproximativă, alterată  de minciunile directorilor de școli care au propria lor agendă, adică să nu răspundă pentru nimic odată. Singurii care ar trebui să răspundă pentru îmbolnăvirile eventuale cu SARS-CoV-2 trebuie să fie părinții care insistă să-și trimită copiii la școală. Ba chiar să și semnneze declarații prin care își asumă întreaga răspundere.  Zic că este cinism pentru că mi se pare că vor să trimită copiii două-trei săptămîni până crește numărul de cazuri și trece campania electorală pentru alegerile locale. Apoi, după apariția inevitabilă a unor infectări, vor avea motiv să instaureze un nou lockdown distopic prin care să ne închidă în case. 

Controlul comportamentului social în România este deja la cote aproape inacceptabile. Ești încă suspectat și urmărit, bănuit apriori că îți ascunzi boala și febra și controlat de circa 4-5 ori pe zi cu pistolul de citire a temperaturii corporale. Se pornește de la ideea că minți și portarii, acești grădinari ratați kafkieni, o să te prindă cu termometrele lor optice.   Ești obligat să porți masca chirurgicală peste tot ca Michael Jackson, să te distanțezi fizic din orice poziție. Am văzut că oamenii nu mai pot, că este insuportabil, că mănâncă și beau pe terase bot în bot, cu orice riscuri. Sunt mai inconștienți și nepăsători? Greu de spus, cred că sunt obosiți și plictisiți de atîtea interdicții și control. 

TURDA MĂ'SII (20)

N-am mai scris demult despre Turda, din cauza faptului că m-am plictisit să tot reliefez anormalul. Nu mai locuiesc de mult timp în orașul ciudat de pe Arieș și am încercat să îl clasez printre amintiri, în trecutul care nu îmi mai aparține și nu se mai întoarce. Dar Turda nu se dezminte, se dezvoltă după propriile ei coordonate, unice în România din câte știu eu. Poate că mai există asemenea pseudo-orașe damnate și pe altundeva în țară, dar mie îmi ajunge Turda mă’sii. 

Odată cu declanșarea pandemiei globale de COVID-19 în martie 2020 au început și unii turdeni să se manifeste. Pe timpul lockdown-ului un turdean a furat câteva tone de pământ de pe domeniul public, din rezervația arheologică de pe Dealul Cetății. Ziua în amiaza mare, cu buldoexcavator și bascule și nu a văzut nimeni nimic. Am sesizat instituțiile care trebuie să ne protejeze și încă nu am primit nici un răspuns (de patru luni). Adică am primit răspunsul că sesizarea mea a fost înregistrată sau că nu e de competența lor. Cum este posibil, totuși, să furi tone de pământ de pe domeniul public? Nu știu, zău, ăsta e oraș, Turda, sau teren viran? Are administrație, are primar și funcționari publici? Primăria are în derulare un proiect european pentru punerea în valoare a sitului arheologic castrul legiunii V Macedonica și de sub nasul primăriei și poliției locale sunt furate tone de pământ. Poliția locală răspunde că nu e de competența instituției. Care sunt competențele ei? Amendarea unora care fac un grătar, la comanda unui profesor de fugă și a unui tâmpit care se juca de-a managerul de muzeu? Oricum, primăria trebuie să fie mai atentă cu ’jde miile de proiecte europene derulate deodată că turdeanu’ din Turda mă’sii odată îi fură ouăle de sub cloșcă.

Zilele trecute, lucrând prin Turda mă’sii de care se vede că nu mă pot despărți oricât aș încerca, l-am întrebat pe un tânăr muncitor rom câte clase are. Părea un băiat inteligent și următoarea mea întrebare era cum s-a descurcat cu școala on line. Eram serios, pentru că după un semestru de predat on line sunt sensibil la problema asta și știam că nu a funcționat prea bine în mediile devaforizate (oricât de mult ne mint Ministerul Educației și inspectoratele în sensul ăsta).  Locuiește în centrul orașului la mai puțin de un kilometru de primărie. Mi-a zis că nu a umblat la școală, că a fost o dată la școală în Poiana și nu i-a plăcut. O dată, am zis eu, un an, clasa întâi? Nu, a zis el, o dată, o zi. Și am constatat apoi că nu știa nici să citească, nici să socotească, nici valoarea banilor, nici cifrele ceasului, deci sensul orelor de lucru ca timp scurs, nici nimic despre lume și cum se învârte pământul inutil în jurul soarelui. Și nu era nici o problemă, trăia și muncea în centrul Turzii mă’sii în secolul XXI (21 pentru pesediștii și liberalii din Turda care nu știu decât cifrele arabe). Cam atât despre proiecte europene de incluziune socială și asistență socială în simulacrul ăsta de oraș. 

NOTE ZILNICE

M-am culcat liniștit în 2019 și m-am trezit, în 2020, într-un film american post-apocaliptic ca, de exemplu, în 12 Monkeys.  Un film unde un virus nou, acum SARS-Cov2, care nici măcar nu e produs în laborator, ci a evoluat după niște principii darwiniste firești, a stopat civilizația umană pe pământ. A oprit pentru moment ceasul mersului lumii, cu consecințe vizibile asupra economiei capitaliste și asupra vieții noastre de zi cu zi. Teama de virus a tuturor, în fond teama de un dușman invizibil atotprezent și de moartea iminentă, a omului de pe stradă și a politicianului decident, a provocat un blocaj general. Apoape toată lumea stă în casă, nu mai muncește, nu mai produce. Virusul a atins prima contradicție fundamentală a materialismului dialectic și istoric, cea dintre om și natură. Omul căutând să-și producă hrana cotidiană vitală pentru existența lui, în luptă cu natura, dezvoltă forțele de producție. Forțele de producție sunt bine dezvoltate acum în capitalismul globalizat, relațiile de producție sunt stabile, suprastructura I a consumului exagerat și a bunăstării clipei trăite coexista destul e pașnic cu suprastructura II emergentă a trăitului healthy într-o lume ecologizată, când, pac, a venit coronavirusul. Și a reușit să facă, în lumea globalizată de azi ce nu a reușit să facă spaima atomică a războiului rece: anume să paralizeze procesul de producție și viața, în general.  În miercurea în care B. m-a anunțat că li s-a închis școala gimnazială pentru două săptămâni, cu posibilitate de prelungire, m-am blocat. Aveam fix vârsta lui, 13 ani, când s-a produs dezastrul de la Cernobîl. Și noi am mers la școală. Ne-au dat niște pastile cu iod, ni s-a zis că e un pic de problemă, dar în mare e ok, și am mers la școală.  În ianuarie B. mi-a zis în mașină că abia a început anul și s-au întâmplat atâtea. Ce anume?, am zis. Păi, incendiile din Australia, războiul din Iran, coronavirusul din China, moartea lui Kobe Bryant, zice B. Nu erau semne prea bune, întradevăr: dezastru natural, război și epidemie, dar erau separate de mii de kilometri și păreau focare izolate ale unei probleme globale. Deocamdată stăm în casă, să ne ferim de contagiune. În fața unui dușman furișat, invizibil și ubicuu cum este SARS-Cov2 nu avem decât mijloace primitive, medievale, de apărare, cum este carantina și izolarea. Microscoape digitale și reactivi, lectura genomului complet a virusului, toate medicamentele de sinteză din lume, toată știința modernă, totul este neputincios în fața acestui virus despre care nimeni nu pare să știe nimic. În media au apărut informații ba că ar fi  o simplă gripă inofensivă, ba că este ceva malefic și mortal, un SARS+HIV. Mai straniu este că doctorii se contrazic și nu vezi niciunde vreun acord al specialiștilor asupra modului cum se produce contagiunea (și a metodelor de prevenție, în consecință), asupra efectelor produse (a mortalității care pare să fie complet diferită între China și Italia, de exemplu), asupra remediilor, tratamentelor și potențialului vaccin. Și mai ales, ceea ce e cel mai alarmant, lipsa oricăror previziuni privind durata carantinei și a pandemiei. Asta explică spaima oamenilor: privirile lor de victime hăituite când ies din casă 20 de minute să își cumpere mâncare la supermarket, frustrarea lor de ființe active, agitate, scoase din rutina muncii mecanice zilnice care substituia sensul. Cred ca România nu va fi afectată masiv de această epidemie: nu avem spitale, sistem sanitar performant, dar nu avem nici densitatea de locuire pe kilometru pătrat a marilor metropole occidentale, din Europa sau America, sau a Wuhan-ului. Nu o să fim o țară prea afectată, pentru că aproape nu suntem o țară. Din perspectiva globală (a virusului?) suntem o zonă de la periferia UE, acolo cu Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Polonia, un loc cu granițe pe care le putem închide parțial, o zonă pustiită de migrația forței de muncă, cu sate golite și îmbătrânite, cu  câteva centre unde pulsează anemic capitalismul, cu un sistem sanitar un pic mai bun ca Africa, cu politicieni abulici și pompieriști, cu birocrație bizantină, simulare și minciună în tot ce facem.