La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


duminică, 22 noiembrie 2020

MUZICĂ

Pandemia, izolarea, abuzul de online te predispun pentru o anumită muzică, din zona nu metal, de exemplu. O super piesă sugerată de T., de ascultat acum. 



vineri, 6 noiembrie 2020

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (21)

La întrebarea moderatorului ce părere are despre faptul că în Belgia s-a scos armata pe străzi fostul președinte și actual europarlamentar, Traian Băsescu a repetat de câteva ori că «Belgia e o țară vai de mama ei» (Traian Băsescu, la DigiTV, 5 octombrie 2020). Se referea la faptul că e un stat federal, divizat între comunitatea valonă și cea francofonă (sic!), din perspectiva unuia crescut și maturizat cu statul centralizat-unitar al lui Burebista și Ceușescu în minte. 

Primul meu stagiu de studii cu bursă în Occident a fost în 1999 la Bruxelles. Mai fusesem înainte, în afara granițelor țării, doar în Varna, Budapesta și Chișinău și am crescut în anii 80 cu ochii în cataloage Neckermann și zvonuri privind bunăstarea desăvârșită din țările din vestul Europei, cu accesul lor necondiționat la bunurile de larg consum de care eu eram privat în România lui Ceaușescu. N-am căzut în cur când am ajuns în cea mai bună dintre lumile posibile, dar noiembrie și decembrie 1999 la Bruxelles au fost pentru mine un șoc cultural, un duș rece și m-am întors cu ochii larg deschiși înapoi în țară. Băsescu a călătorit toată viața și a văzut lumea cu ochii închiși. A îmbătrânit fără să învețe nimic, dacă poate să spună în direct ce spune, el care s-a «luptat» două mandate de președinte pentru modernizarea instituțiilor statului. 

România e o țară vai de mama ei! Cum zicea profesorul P. T. din România se va face țară la Paștile Cailor.