NOTE ZILNICE

De mortibus sanctorum Orientis
În ultima vreme am tot citit din înțelepții new-age ai Indiei.  De fapt, am citit puțin din ceea ce au scris ei, mai mult din ce au vorbit și au consemnat discipolii. De exemplu autobiografia confecționată din excerpte a lui Bhagwan Sri Rajneesh (zis și Osho), amintirile despre Bhagwan Sri Ramana Maharshi a lui Alan W. Chadwick / Sadhu Arunanchala, cărțile de dezvoltare personală ale lui Swami Shivananda, Samadhi Yoga și Swami Vivekananda, promotorul acelei Ramakrishna Mission, Jnana Yoga.
După multe pagini de dăscălire pentru obținerea eliberării din timpul vieții și a evădării din ciclul samsarei (adică al reîncarnărilor succesive), învățătură centrată pe dieta vegetariană, lipsa cărnii, alcoolului, tutunului, sării, pe continența sexuală și renunțări de tot felul, Swami Shivananda enumeră câteva morți ale unor jivanmukti. Swami Shivananda, Samadhi Yoga, ed. Firul Ariadnei, 2006, p. 214: «Este adevărat că Buddha a murit datorită vomei, Shankara datorită hemoroizilor, Ramakrishna a murit de cancer, iar Vivekananda de diabet. Un înțelept nu este însă afectat de boala sa fizică, întrucât nu se mai identifică cu trupul.» Și amintește yoghini realizați din trecut ale căror corpuri s-au transformat în flori și în aur.
Și atunci am vrut să văd cum au murit înțelepții Orientului, cei care au obținut eliberarea din timpul vieții, concentrându-se asupra Sinelui Atman și renunțând la viața exterioară, fapt ce le-a atras discipoli grupați în ashramuri. Paramhansa Yogananda (1893-1952) a atins mahasamadhi la 59 de ani. Cauza oficială a morții a fost infarctul. La fel, Swami Vivekananda (1863-1902) a atins mahasamadhi la 39 de ani. Cauza oficială a morții a fost un atac cerebral, nu diabetul cum a zis Swami Shivananda. Sri Aurobindo (1872-1950) de la Pondicherry s-a stins în pace în fața multor oameni, atingând mahasamadhi la vârsta de 72 de ani. Shivananda Saraswati (1887-1963) s-a stins și el la 76 de ani, atingând mahasamadhi. Ramakrishna (1836-1886) a atins mahasamadhi după părerea discipolilor, dar a murit de cancer la vârsta de 50 de ani după cea a lui Swami Shivananda.  Bhagwan Sri Ramana Maharshi (1879-1950) a murit de cancer la 71 de ani, înconjurat de medici alopați. Jiddu Krishnamurti (1895-1986) a murit de cancer pancreatic la 91 de ani.  Bhagwan Sri Rajneesh (1931-1990) decedează la 59 de ani, cauza morții fiind infarctul (de la o supradoză) sau otrăvirea în închisorile americane. Nisargadatta Maharaj (1897-1981) a murit de cancer la gât la 84 de ani. Am ales cei mai reprezentativi jivanmukti din secolul XX, reprezentanți de asemenea ai sincretismului new-age, cei care au popularizat știința și tradiția lor lor centrată pe Vedanta, Advaita, tratatul despre yoga al lui Patanjali pentru practică și Bhagavad Gita ca reper scriptural. Trăiau sănătos, lacto-vegetarieni, fără alcool și tutun, fără excese. Totuși moleculele și celulele replicate nu au ținut cont de asta, așa cum ei nu au ținut cont de corpul lor, receptacul al iluziilor mayei și al simțurilor lumii exterioare.

PRIN SATUL NAPOCA (4)

Trafic
#noi nu blocăm traficul, suntem traficul!
Azi am atins performanța de a sta o oră în trafic dimineața, mergând doar de acasă până la servici. Și da, pentru domnul primar, mi-am lăsat și copilul la școală (unde a întârziat vreo 20 de minute), dar asta numai pentru că oricum și părinții lui lucrează amândoi în centru. Foarte multă lume lucrează în centrul satului Napoca. Acolo sunt școlile, universitățile, spitalele, primăria, băncile, ANAF-ul și mai nou tot felul de blocuri pline cu oameni cu un card sau o legitimație atârnată de curea semn că trebuie să-și justifice minutele la vreo ușă. Deci, nu autobuzele care să se plimbe pe la școli să culeagă copiii sunt soluția. Și în nici un caz demolarea a trei cocioabe pe străzile Ploiești sau Constanța în locul cărora să răsară niște enormități arhitectonice care sparg oricum regimul de înălțime al zonei și în care se aglomerează câte 200-300 de lucrători în IT.  Satul Napoca e scăpat de sub control urbanistic, iar din punctul de vedere al traficului, este ceva între haos și labirint. Labirint pentru cei care știu sensurile și benzile, haos aparent pentru un nou venit. Pe toată lumea pare să deranjeze asta, dar nu văd nici o măsură. Primăria a declarat război șoferilor: parcări cu prețuri prohibitive și restricționate în timp în zona 1, poliție locală care ridică mașini și amendează în draci, colectând la bugetul local, declarații publice despre iresponsabilitatea cetățeanului care se încăpățânează să-și folosească, totuși, mașina. Aseară la ora 19 am vrut să îmi recuperez copilul de la o activitate a «Școlii altfel» și am constatat că un polițai local îi pândea pe cei care parchează în fața unei școli din centru. La ora 19. Așa că, în loc să aștept, am mai înconjurat odată buricul târgului. Oricum, cu tot traficul și semafoarele, ai senzația că staționezi, nu că mergi undeva. Și am făcut un exercițiu de imaginație: cum ar fi să nu mai staționăm deloc, să mergem încet în coloană și pasagerii să urce și să coboare din mers. Problema e că o să se adapteze și poliția locală și o să îți lipească o amendă pentru contravenția de a  merge încet prin centrul satului Napoca.