Prin satul Napoca (3)

Euphoria Biergarten
Nu pot să ignor aspectul rural al metropolei de pe Someș. Plimbările mele cotidiene prin satul iobăgesc transilvan de pe malul Someșului mă aduc tot timpul în contact cu persoane a căror unică educație este școala de dans și bune maniere din Dej.
Cum a dat căldura Clujul s-a transformat iarăși într-un festival perpetuu. Nu zic că asta ar fi un lucru rău, pentru că astfel se atrag turiști care cresc nivelul consumului și tuturor celor care trăim în satul Napoca ne va merge mai bine cândva. Evenimentele sunt obligatorii pentru că și-a dat seama și primăria că sunt puține lucruri interesante de văzut în Cluj. Un pliant turistic recomanda turiștilor să vadă cimitirul Hajongard și restaurantul Vărzărie. Eu mâncând săptămânal la Vărzărie nu mi-am dat seama că e ceva vizitabil, decât dacă vrei să faci o călătorie în timp, în anii 90, în Tranziție. Oricum acolo e mai civilizat și mai ok decât pe multe terase cu pretenții și prețuri pe măsură din centru. Afluxul de turiști combinat cu lipsa de educație a chelnerilor și chelnerițelor (ca să nu le zic direct mârlani) fac aceste terase de nefrecventat. Am fost azi, în plin festival TIFF, la Euphoria Biergarten, lângă canalul morii, și m-am așezat la o masă. În cinci minute a apărut o chelneriță educată la școala din Dej mai sus menționată și a trântit pe masă un carton cu Rezervat. După ce ne așezasem deja la masă și avut și tupeul și să ne spună că trebuie să eliberăm masa respectivă pentru că va fi rezervată. Nu știu cine este patron la Euforia, dar chiar ar trebui să-și evalueze minimal angajații. Știu că nu trebuie să ai nu știu ce curriculum vitae ca să fii chelner la o terasă în Cluj, că este lipsă de forță de muncă pe piață, dar o minimă pregătire pentru a lucra în servicile publice s-ar impune. Adică să nu angajeze chiar așa pe oricine se perindă pe la ușa lui.
Nu trebuie, însă, să te enervezi deloc. Sunt destule terase în centrul Clujului și te poți muta de pe una pe alta dacă nu-ți convine. Și evenimente, festivaluri, vară, cocktailuri, bruschete (nu mici și bere că nu cadrează)....

NOTE ZILNICE

Nu am chef:

· să mai fac săpături arheologice și birocrația aferentă;

· să mă mai prefac că îi învăț ceva pe unii pe care nu îi interesează aproape nimic;

· să mai scriu tot felul de chestii științifice care nu sunt citite decât de vreo 50 de persoane în reviste de specialitate obscure sau volume omagiale;

· să mai particip la colocvii, simpozioane, workshop-uri, întruniri științifice de tot felul, unde se adună aceiași oameni care vin acolo numai pentru a se auzi vorbind în public.

Am chef:

· să merg într-un club, unde se cântă muzică live, să beau 100 de votcă și să fumez un carpaț sau, dacă nu, un snagov (adică țigări care nu mai există).

· să citesc un roman bun despre lumi imaginate, inexistente, exotice și tentante, cu întâmplări neverosimile până la absurd;

· să emigrez în altă țară.

TURDA MĂ’SII (14)

Zilele municipiului Turda. Cu cuvinte.

Am lăsat să treacă o săptămână înainte să notez impresiile despre acest eveniment, am lăsat să se decanteze. Să nu scriu tulburat, sub imperiul emoțiilor, despre acest happening surrealist organizat de municipalitate. Cineva îmi spunea zilele trecute că nu a mai văzut niciodată așa ceva în Turda. Nu știu dacă e chiar așa, îmi aduc aminte de un bâlci similar în 2008. Atunci am plecat în Canada cu o tiribombă în formă de arici fluorescent după noi.

Una peste alta, am fost transportat în anii ’90. Atunci se umpleau bâlciurile de roți ale norocului, tarabe unde arunci după conserve ca să câștigi un urs de pluș sau arunci cu inele de prins părul după sticle. În cazul în care nu i-a spus-o încă nimeni primarului, îi spun eu aici:  domnu’ Ștefănie, ați reușit să organizați cel mai infect bâlci pe care l-am văzut vreodată. Felicitări! Atît de infect încât la o zi după ce s-a terminat încă mai puțea trotuarul. Un domn proprietar al unei roți a norocului la care puteai câștiga, cu un leu, un suc energizant Clever de la Billa, își atrăgea clienții zicând: numa’ un leu, ca la veceu. Poate așa se explică mirosurile lăsate în urmă de distracția ieftină.

Nu am reușit să particip direct la aceste zile. Era o înghesuială sinistră, care m-a întors din drum după câțiva pași. Doar B. s-a distrat pe ringhișuri ruginite și a visat noaptea numai oameni căzuți de sus, din umbreluțe zburătoare și făcuți praf pe beton.

Nu știu cum au reușit aceste Saturnalii să atragă un așa furnicar de oameni. Dar știu că erau din diferite categorii.  Luni dimineața mi-am găsit mașina, parcată, ca de obicei, în fața blocului, spartă. Tot ce era în bord a fost aruncat pe bancheta din față: cd-uri, suportul și cablul de gps, acte, chitanțe.  Nu știu dacă a luat ceva, n-am verificat, dar nu prea avea ce. Asta să fie  paguba mea după minunatele manifestări.

TURDA MĂ'SII (13)

Zilele municipiului Turda în imagini. Fără cuvinte.

.

TURDA MĂ’SII (10)

Produs de Cluj

În weekendul ăsta spațiul pietonal din centrul istoric al Turzii a fost ocupat de tarabe la care se vând produse tradiționale și artizanat și o scenă pe care s-a cântat muzică populară din regiune. Spre deosebire de alți ani circulația, pe singurul sens rămas al DN1, nu a mai fost blocată. Mașini și oameni au coexistat în manifestarea organizată de primărie și numită Produs de Cluj. În fond, e un mic târg însoțit de un spectacol. Pentru atragerea copiilor au adus și niște instalații tip carusel și bumper cars.

Lipseau tarabele cu kitschuri din plastic și lemn și nu era decât câte o terasă pentru mici și bere: carmangeria Sânnicoară și berăria Ursus, dacă tot era Produs de Cluj.

A fost și mult mai puțin aglomerat ca la numeroasele zile ale municipiului la care am asistat. Poate pentru că acum concertau artiști populari, nu vedetele pop de la tv. 

Am mâncat o friptură de Turda și am băut un pahar de vin vărsat de pe la Blaj (2.5 lei/200 ml) pe terasa Total Grill unde sfârâie zilnic grăsimile porcilor morți din abatoarele Marele Alb. Terasa asta e raiul distracției simple: fleici fripte, mici buni (2 lei/60 gr.), bere Ursus ieftină și rece la halbă (3,5 lei). Dacă Ceaușescu făcea câte una din asta în fiecare cartier eram și acuma comuniști. Copiii s-au distrat, au mâncat kürtőskalács, s-au dat în giostra și s-au ciocnit în bumper cars.

Nu toți copiii s-au distrat (5 lei/tură carusel, 7 lei/tură bumper cars). Erau mulți, prea mulți, care se zgâiau de pe margine la mașinuțe și la carusel și s-ar fi dat și ei. Fețele lor mi-au stricat toată această mini-sărbătoare a bunei dispoziții, ca să nu zic că m-au întors pe dos. Aucun livre ne tient devant un enfant qui meurt de faim.

O clipă am avut iluzia civilizației, a spațiului social decent și primitor în care se pot simți bine împreună oameni din specii diferite. Iluzia că Turda mă’sii are și o față bună, ascunsă până acum pe partea întunecată și pe care o întoarce spre mine acum, când vreau să o părăsesc. A fost doar o clipă și o iluzie. Prin fisurile acestui aparent comportament civilizaț instalat în spațiul public, s-a strecurat și, apoi a erupt din sărăcie, normalitatea din Turda mă’sii: prost gust, mizerie, mirosuri, abuz de alcool.

TURDA MĂ'SII (7)

Despre americanizare. “Decolectivizare” și entertainment.

Pe locul vechiul sediu al colectivului din satul Cheia  s-a deschis un Pony Park unde se servește distracție pentru copii în stil american Wild Wild West.  Am petrecut acolo o jumătate de zi și m-am îngrijorat la sfârșit când B., cu emfaza unui copil de 5 ani,  a declarat că a fost cea mai frumoasă zi din viața lui.  Dacă reflectez mai bine m-am îngrijorat inutil, fiind și eu influențat de noua retorică antiamericană, antiglobalizare care e azi foarte la modă. Ce e rău în fond că importăm modele de distracții de-a gata din US of A? Dacă noi nu știm să le inventăm, să ne transformăm trecutul specific într-un produs de consum, să producem un entertainment cu culoare locală, atunci, colonizarea asta cu muzică country, taur mecanic, afișe cu The Duke, ponei pentru călărit, jgheab pentru spălarea aurului și altele este o soluție bună. Ce e rău în faptul că în grajdurile fostei gospodării colective din Cheia trăiesc acum 65 de ponei  foarte simpatici? E un parc pentru copii care are clienți și succes comercial lângă orașul acesta distrus de tranziția post-comunistă. M-am simțit un pic ca în Canada, ca în village huron, mai ales că la prânz am mâncat cheeseburger cu cartofi prăjiți care a avut exact gustul de fastfood al ultimului cheeseburger pe care l-am mâncat în aeroportul din Toronto acum vreo 4 ani.  Totul pe fond muzical country și cu steagul USA fluturând la poartă.

Românii îi privesc pe alții cu superioritate și dispreț și am auzit adesea discursul ăsta: că americanii sunt proști, că americanul de rând nu știe nici măcar unde e România pe hartă (de ce ar trebui să știe, nu pricep!), că nu au Istorie, că sunt recenți și superficiali și altele asemenea, nu le mai înșir pentru că e un discurs cu care toți suntem familiari. Eu m-am plictisit de anti-americanism, aș vrea ca B. să fie prost ca un american și nu deștept ca un român. În concluzie, dacă aveți timp liber, dacă treceți pe lângă Turda mă’sii duceți-vă copiii la Pony Park Cheia (http://pony-park-cheia.ro/) să se distreze ca niște pui de americani.