Journal de guerre

Victoria antifascistă și antiimperialistă

După 74 de zile în Ucraina Putin nu și-a putut proclama nici măcar o victorie parțială. A fost o paradă, am înțeles, dar nu am văzut-o. Mi se pare că este vorba strict despre decalaj istoric și tehnologic. Despre eroismul ucrainienilor, fără îndoială, dar eroismul singur nu ar fi întârziat victoria. Și polonezii au șarjat cu caii împotriva tancurilor și sunt un exemplu de eroism gratuit și inutil. S-a tot vorbit de potemkiniadă, de armată rusească de carton, de corupție masivă care a dus la cheltuirea fondurilor de înarmare pe yachturi și mașini de lux. Așa cum a zis I. în primele zile ale războiului: Putin și-a tras prea sus pantalonii costumului Armani și i s-au văzut, pe dedesubt, izmenele alea rele, peticite, rusești.

Journal de guerre

 

Andriy Khlyvnyuk & The Kiffness

Sunt deja 50 de zile de război în Ucraina. Românii s-au repezit în primele zile să ajute refugiații și au fost cu ochii pe știrile televizoarelor iar asta e ceva pozitiv care indică empatie, bun simț și civism, calificări pe care poporul nostru nu le primea de obicei de la ceilalți. Am fost așa cum trebuie o dată și noi, românii, oile negre ale UE. Sigur, nu în opinia unor Purici cretini care mai populează spațiul geografic al României. Treptat, așa cum bănuiam s-a intrat în obișnuință, în lumea răului cotidian și banalizat. Refugiații s-au împuținat și noi urmărim știrile distrați și preocupați de nimicuri cotidiene. Ne bucură când auzim că americanii trimit arme în Ucraina și că Bono și Pink Floyd cântă pentru susținerea Ucrainei. Sigur că e bine că lumea culturală se poziționează pro-Ucraina și orchestrația cântecului lui Andriy Khlyvnyuk de la Boombox făcută de Pink Floyd e ceva semnificativ în dimensiunea cultural-muzicală, dar asta nu face decât să creeze un curent de opinie favorabil. Oamenii mor în continuare la Mariupol, Herson și în Donbas. Nu vreau să minimizez importanța muzicii și a gesturilor de susținere culturală, dar cred că trebuie să facem mai mult de-atât.  La Cluj s-a organizat un concert caritabil We Rock for Ukraine și cineva dintre organizatori s-a șifonat că s-au cumpărat prea puține bilete în prima zi. Poate că unii nu gustă stilul ăsta de pastișă simfonică a muzicii rock și și-au cumpărat bilete la meciul caritabil CFR Cluj - Dynamo Kiev. Trebuie să-i lași fiecăruia opțiunea ajutorului pe care poate să-l dea Ucrainei. Unii vor să doneze alimente pentru refugați, alții merg la concerte sau la meci, alții donează sânge în campania Rock FM România are sânge de rocker pentru Ucraina. Ăsta este avantajul lumii în care trăim, anume că nimeni nu mai trebuie să fie constrâns să adopte o atitudine oarecare, impusă, că are opțiuni multiple, potrivite cu personalitatea și necesitățile sale.

Am zis undeva că anii '30 sunt înaintea noastră, în sensul că istoria se repetă. Că războiul civil spaniol a fost o repetiție pentru al doilea război mondial. Că acolo s-au cristalizat opțiunile, s-au decantat comunismul și fascismul și fiecare a găsit un loc să se poziționeze politic și militar. Comunism și fascism nu sunt decât niște cuvinte, ca toate -ismele pe care le folosim în limbajul curent. În Spania războiului civil și în Ucraina de azi nu se luptă decât individualismul și colectivismul (alte cuvinte), libertatea și autoritarismul. Și, tot așa, de la începutul istoriei, în diferite forme. Ce putem face? Câțiva o să se înroleze, ca Moța și Marin, dar sper că de partea bună a istoriei (de data asta). Ceilalți nu avem decât să așteptăm să se termine repetiția și să ne ajungă războiul adevărat. 

Journal de guerre

Putin è un cesso!

În 2003 eram în Messina și izbucnise unul dintre războaiele din Irak. Și Uniunea Eurpeană tocmai decisese că aderarea României la UE nu e oportună. Și nu eram încă membri NATO și toată lumea era împotriva americanilor. Așa cum se salută azi Slava Ukraini! se saluta atunci Ci siamo contro la guerra! Peste tot, pe stradă, în tramvai, la radio, graffiti pe pereții clădirilor, numai Ci siamo contro la guerrra! Retrospectiv mi se pare normal că era așa. Am atins și noi românii, de mult timp în NATO și UE, nivelul acesta al manifestării civice contra actelor politice aberante. Mi se pare acum firesc să protestezi cu un gest cotidian contra a ceea ce te nemulțumește politic.

Nu îi înțeleg pe cei prost informați și manipulați care încearcă să stabilească adevărații vinovați pentru războiul din Ucraina. Vinovați care, inevitabil, nu sunt rușii, ci alții, americanii de exemplu, care vor să domine lumea, să stăpânească piețele și sursele de energie. Deși e clar că nu americanii sau NATO au atacat Ucraina, totuși ei au provocat. Ei și ucrainienii l-au înjurat pe Putin de mamă și atunci e și normal că le-a dat dat un cap în gură.

Cred că în tinerețe Putin a fost un școlar prost, chiar dacă isteț. Nu a putut acumula pe un spectru larg de înformație și s-a limitat la o învățare conștiincioasă a tehnicilor de manipulare kîgîbiste. Mai slăbuț, probabil, la economie politică și la materialismul dialectic și istoric. Poate ar fi reținut ceva despre  cele trei contradicții fundamentale, mai ales despre cea dintre relațiile de producție și suprastructură. Nu poți doar să vinzi materie primă și să creezi structuri simple de tip feudal într-o lume a capitalului bancar globalizat și a societății interconectate pe multe nivele. El îi zice colhoznicului traktorist de Lukașenko că sancțiunile le vor face bine și că cele două organisme socio-economice, Rusia și Belarus, își vor dezvolta organele lipsă. Avea dreptate Nemțov că, până la urmă, Rusia e ca dinozaurii, cu corpul mare și capul mic (motiv pentru care ar fi dispărut și dinozaurii). Și cu multe organe lipsă, care trebuie dezvoltate foarte repede.

Revenind la Italia și la războiul din Ucraina. Îmi imaginez pe pereții clădirilor un graffito de tip Putin è un cesso!, pentru că avem de-a face cu un criminal de război. Atât pentru civilii ucrainieni bombardați de-al dracului, de nervi și din strategie kîgîbistă, cât și pentru copiii soldați ruși care mor în tancuri fără să știe ce i-a lovit în Ucraina, omorâți de rachete ghidate din satelit și laptop.

Mă uit cu groază la știri și mi-e frică că rușii au mai cucerit un oraș. Aud tot timpul la tv că NATO va apăra fiecare inch (tradus cu centimetru) din teritoriul lui. Azi Johannis a zis că fiecare milimetru. Până să mă bazez pe NATO zic Slava Ucraini! Kosakam Slava!

Journal de guerre

Nu am cum să mă raportez la războiul din Ucraina și la Rusia decât personal. Viața de zi cu zi, bunăstarea personală, trebuie să se situeze dincolo de ideologie. Nu mă interesează decât dacă eu trăiesc în democrație sau într-un regim autoritar, totalitar, recte, într-o dictatură. Și am trăit în ambele felurile de regim, astfel încât pot să discern. Ăsta ar fi, să zic așa, singurul meu avantaj, față de alții care nu pot să aprecieze, prin experiența personală, diferența dintre o democrație și o dictatură. 

Ucrainienii au experimentat o democrație și posibilitatea unei vieți mai bune și nu vor să se întoarcă sub knut-ul și sub cizma rusească. Nu e vorba de cristalizarea accelerată a națiunii ucrainiene, ci, pur și simplu, de opțiunea pentru libertate sau sclavie.  

Rusia rulează  narațiuni din vremuri apuse: cnezate, imperii medievale, ureseseuri, realități dispărute mai demult sau mai recent și nu rezultă de niciunde că trebuie să se întoarcă. Putin crede că poate să răsucească înapoi ceasul istoriei. E ca și cum Erdogan ar vrea să refacă Imperiul Otoman, așa cum Mussolini voia să restaureze Imperiul Roman. Pe Vladimir Vladimirovici, eu l-aș compara, ca istoric, cu Iustinian. Pe vremea lui au erupt vulcanii din Indonezia, au fost anii cu veri reci și cer întunecat, a izbucnit și o pandemie devastatoare (ciuma lui Iustinian) dar el s-a și încăpățânat să restabilească Imperiul Roman în vechile frontiere. A cucerit un pic din Africa vandală și din Italia ostrogotă și apoi Imperiul a colapsat sub loviturile strămoșilor prezumtivi ai lui Vladimir Vladimirovici Putin (deși după mutră el pare mai degrabă un calmâc rusificat). 

Nu cred că Putin are probleme psihice, altele decât că e bolnav de putere și se crede predestinat pentru restaurarea URSS. Cred că nimic din ceea ce declară public nu  are nici cea mai mică valoare. Putin a promis că nu va ataca alte țări. Lupul a promis că o să mănânce doar o oaie. Neamul nostru de ciobani români și moldoveni din Republică trebuie să știe că lupul ucide mai multe oi decât poate mânca pe loc și Putin o să atace  atâtea țări câte i se va permite. 

Apropo de bunăstare și ideologie, știu că în momentul în care războiul se mută la vest de linia de fractură dintre cele două complexe militaro-industriale de azi, adică pe teritoriul României, noi o să trăim ca ucrainienii azi, indiferent cât de mult ne apără sau nu NATO.