DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (32)

STEGARUL ROMAN

Din nou se clatină ordinea cu care ne-am obișnuit. Cea normală, a unei economii de piață, a unei societăți deschise și libere, a unei democrații parlamentare. S-a mai clătinat de câteva ori, de când îmi aduc eu aminte și pun ștampila pe o foaie pe care o introduc într-o cutie o dată la câțiva ani. Nu pot să zic că am încredere că va câștiga Nicușor Dan, cu toate că cotele la casele de pariuri sportive s-au mai ajustat după dezbatere. O dezbatere la care nu trebuie să mă uit, că sunt deja convins cu cine votez. Ca să nu fie niciun dubiu, zic: votați masiv Nicușor Dan!

Trebuie ca cei dezinteresați și inerți politic să iasă la vot. Să se trezească odată în conștiința civică, că ne clătinăm spre suveranism. Ăsta e un cuvânt gol de conținut, care nu înseamnă, cred, chiar nimic, pentru că suntem un stat suveran. Suveraniștii de azi sunt, de fapt, niște PRM-iști și PUNR-iști de școală nouă, fără idei în plus, dotați doar cu niște lozinci anti-europene. Nu avem capacitatea, ca popor român trezit în conștiință, de a ne reinventa naționalismele decât în acest șablon îngust al formulei post-ceaușiste.

Există un nivel de disoluție, de dezintegrare a identității românești fără precedent. A coeziunii sociale care ne făcea un popor dintr-o sumă de populații și etnii. Nu mai suntem daco-romani, cum zicea metanarațiunea fondatoare a națiunii noastre moderne, de la preiluminismul lui Cantemir, la Școala Ardeleană și istroriografia Școlii Critice. Suntem niște daci, în mare proporție, mascați în daci care defilează pe străzi, adepți ai unui zalmoxianism panteist ecologist (new age), unde componenta neo-latină, romanică, care a generat acest popor, până la urmă, aproape că nu mai contează. Dacă nu găsim repede un Stegar Roman, care să fluture de pe clădiri steagul UE, suntem, literalmente, pierduți. Pe moment, cel puțin. Căci președinte al acestei țări o să iasă, prin vot democratic, George Simion, caricatura și umbra lui Călin Georgescu. Noi ceilați, care nu suntem daci, strămoși vii de-ai lui CG, o să hibernăm patru ani.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (17)

Ceaușismul ca doctrină
De multe ori m-am întrebat ce e greșit în România post-decembristă. Ani de zile, după Revoluție, am dat vina pentru tot ce nu îmi convenea pe generația părinților mei, pe cei care au trăit în comunismul târziu, în ceaușism și de care, parcă, nu voiau să se desprindă. Capitalismul și democrația le provocau frică, se agățau de reperele tinereții lor, de stabilitatea din comunism, de paternalismul statal, de istoria eroic-națională îngurgitată în școală și de multe altele pe care nu mai am chef să mi le reamintesc acum. Veneau dintr-o societate închisă, dintr-un totalitarism rigid și se temeau de impredictibilitatea și nesiguranța produsă de fluctuațiile capitalului. Și eu am trăit în comunism o perioadă, copilăria și începutul adolescenței, primele două perioade ale formării trupurilor fizic și astral din antroposofia lui Steiner și a școlii Waldorf. Educația mea este  rezultatul ingineriei pedagogice a  comunismului târziu, fiind  «școlarizat» pe vremea când ceaușismul era doctrină.
Țin minte o discuție cu cineva, într-un tren din anii 90, când am zis că singura salvare pentru România ar fi o purgație totală, o perioadă de anarhie care să destructureze formele și rețelele moștenite. Un incendiu social care să permită reconstrucția unei țări din cenușă, fără nimic moștenit din totalitarismul ceaușist. Spaima mea era că structurile moștenite se vor perpetua în viitor sub forme ușor schimbate, acceptabile, că «noua generație» (adică generația mea) va continua ideologia național-comunistă purtându-i steagurile tricolore în viitor. Iată că acum suntem în acel viitor, la 30 de ani de la revoluție și mi se pare că am avut dreptate. Ceaușismul ca doctrină a supraviețuit în România, s-a transmis insidios, în forme digerabile și este omniprezent în partea activă politic și civic a generației mele.
Avem un stat centralizat unde banii sunt colectați la bugetul central, la guvern și de-acolo redistribuiți în teritoriu. Învățământul este gestionat de un minister al educației care face programe naționale, editează manuale care ajung în școlile din cele mai îndepărtate colțuri ale țării. Manuale de istorie în care scrie în continuare că Burebista i-a unit pe daci. I-a unit, nu a cucerit triburi dacice, i-a unit prefigurând viitorul stat național român. Manuale prin care se inoculează în mintea copilului meu de 11 ani idei care vin din trecut, din național-comunism. Pentru că micii oameni nu trebuie educați, trebuie «școlarizați». Un alt exemplu e cu studenții Erasmus la universitate. Programul Erasmus a fost conceput pentru ca tinerii să călătorească, să cunoască culturile diferitelor țări europene, să se cunoască între ei și să-și învețe limbile. La noi studenților Erasmus li se fac cursuri în engleză, nu în română. Și ei sunt înrolați la aceste cursuri, că vor, că nu vor, pentru că trebuie și ei «școlarizați». Li se predă obligatoriu istoria României în engleză ca să învețe și ei cum i-a unit Burebista pe daci. Iată cum doctrina ceaușistă strecurată pervers în prezent denaturează programele europene. Mimându-se disponibilitatea multi-culti (predăm în engleză ca să înțeleagă toți) se revine mecanicist la obișnuința de «școlariza», nu de a învăța.
Ce conține doctrina ceaușistă / național-comunistă în esența ei? Stat național, națiune ca formă de manifestare plenară a conștiinței poporului român, ortodoxia ca religie națională și Biserica ortodoxă ca pilon central al construcției socio-politice care este statul român centralizat și unitar, o istorie glorioasă care a avut drept vector unificarea poporului român într-o națiune. Jaloanele exemplare ale acestei istorii teleologice sunt Burebista unificatorul dacilor, martirii rezistenței antiotomane (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș etc.), Mihai Viteazu unificatorul Românilor, intelligentsia daco-românismului care a unificat conștiințele (Școala Ardeleană, Pașoptiștii), totul culminând cu 1918, împlinirea visului de veacuri al românilor, moment pe care îl celebrăm acum lozincard, la 100 de ani după înfăptuirea lui.  Toată acestă agitație prilejuită de centenar îmi arată că ceaușismul ca doctrină n-a murit, a supraviețuit în noi, cei modelați în comunismul târziu și, din păcate, va supraviețui și în copiii noștri prin «școlarizare» și prin ce văd în jur, în România, când încep să deschidă ochii și să priceapă.

PRIN SATUL NAPOCA (3)

Distrugerea unui templu

Lângă blocul meu se construiește un altul, destul de aproape, conform planului de degringoladă urbanistică din satul Napoca. Zi-lumină, ca la Bumbești – Livezeni, excavatoarele sapă fundația noului bloc. M-am întrebat dacă au aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național, dar nu mi s-a părut important, dat fiind ca zona unde locuiesc este una fără vestigii arheologice reperate. Deci, probabil că au primit aviz, nu cu descărcare de sarcină arheologică sau supraveghere, ci, conform legislației, cu obligativitatea anunțării autorităților în cazul descoperirii unor urme de cultură materială din vremurile de demult.

N-am putut să mă abțin și, din defect profesional, m-am tot uitat în gropile lor. Nu am văzut nici un ciob, dar atenția mi-a fost atrasă de niște sculpturi din piatră, din gresie, de formă sferoidală sau de combinații de volume sferice din care rezultă chiar siluete antropomorfe. M-am tot întrebat de când sunt aceste sculpturi, pe care vecinii le-au luat pentru a înfrumuseța / decora spațiul verde din fața scării? Dacă sunt opere de artă din vechime, de pe vremurile când omul nu cunoștea ceramica? Dacă constructorul neatent a distrus un templu, un loc sacru al înaintașilor noștri de foarte demult? Așa că m-am documentat și am aflat că sunt într-adevăr sculpturi și că, în funcție de unghiul de incidență a razei soarelui, transmit mesaje codate din vremuri imemoriale, atlanto-pelasge. Sunt lucrări ale unor Brâncuși anonimi ancestrali care populau spațiul autohoton înaintea strămoșilor daci. Niște proto-daci neolitico-pelasgi din ere aproape geologice. Este o împărăție împietrită cifrată, după cum ne spune poetul protocronist. Cifrul pentru decriptarea acestor mesaje ni-l oferă formula metamorfozei orfice, regăsită în mitologia populară românească. Statuile ilustrează «dogma tinereții fără bătrânețe și a nemuririi omului carpato-danubian originar». Personajul masculin reprezentat este Dionysos - Făt Frumos – Prîslea de Crô-Magnon și este descris în felul următor de către poet: «Mesager, purtător al soliilor, prototipul muritorului de Crô-Magnon carpato-danubian, eroul salvator, omul ridicat mai apoi la rangul de semizeu, de zeu suprem. Și iată cum omul primordial, Purușa indicul, Anthropos europeanul, zeul mai apoi, părinte al nostru se arată a fi botos; cel cu părul lung, cel cu strâmtă frunte, cel îmbrăcat în piei, trăind în peșteri și în locuințe pe piloți deasupra lacurilor, vânătorul și îmblînzitorul de fiare» (Ion Gheorghe, Mitul zburătorului (Opiniile poetului despre lumea miturilor autohtone), București, Ed. Eminescu, 1974, p. 8, 15). Uitându-mă printre statuile găsite nu am găsit reprezentări ale acestui Rahan autohton, doar ale unei femei, o Madonă atlanto-pelasgă sau, poate chiar Dochia cu oile, văzute ca miorițe sferoidale, din mitul călinescian al etnogenezei românești. Lăsând deoparte gluma și bla-bla-urile ezoteric-perenialiste trebuie spus că sunt de fapt niște pietre simple, niște concrețiuni grezoase, numite trovanți sau «ouă de Feleac». Sunt naturale și nu s-a distrus nici un fel de templu. Mai multe pot fi văzute în Muzeul trovanților din Costești, jud. Vâlcea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Trovant).

NOTE DE LECTURĂ

1. Am citit o carte despre daci și romani, scrisă acum câțiva ani de o doamnă arheolog care-și compensează ignoranța prin agresivitate și lecții moralizatoare pentru toți colegii. E reprezentativă pentru o întreagă generație prinsă într-un cerc vicios, o generație care s-a îndepărtat de surse și care nu a avut alt proiect decât acela de a demonstra aserțiunile maeștrilor. Niște istorici pentru care ceva era adevărat pentru că așa a zis Daicoviciu Bătrânu’ sau Hașu, iar ce scrie în izvorul antic e cu totul secundar și lipsit de importanță. Generația anterioară, post-pârvaniană, a analizat sursele, a stabilit prioritățile și misiunea și a trasat direcțiile. Dacii și geții sunt același popor, sunt strămoșii originali și iluștri ai românilor moderni, au creat un stat interesant, ceva între o uniune de triburi barbare și un regat elenistic. Religia lor era și ea specială, un monoteism zalmoxian de comparat cu iudaismul (sau chiar cu creștinismul) care îi făcea foarte îndărătnici și viteji (și drepți, vezi epitetele formulare de la Herodot - andreiotatoi kai dikaiotatoi). Dacii erau numeroși, atotprezenți și rezistenți, sunt tulpina perenă a acestui spațiu, romanii sunt doar altoiul nobil. Dacii au supraviețuit masiv cucerii romane și transformării in formam provinciae, trebuie doar găsiți. Trebuie convins tot mapamondul că ei există, că au lucrat ceramică cu mâna de câte ori au avut ocazia, că s-au incinerat așa cum au făcut și moșii și strămoșii lor. Trebuie, deci, căutați cu obstinație, deși, din perspectiva arheologului de azi, par la fel de volatili ca inorogul invizibil roz (i.e. Invisible Pink Unicorn) despre care unii cred că există, deși nu l-a văzut nimeni.

Istoricii români ai antichității sunt specialiști în cunoașterea precară a surselor și tratarea lor selectivă. Asta e o scădere care transcende generațiile. Știm că dacii și geții vorbesc aceeași limbă pentru că ne spune Strabo (un geograf a cărui operă compilativă s-a păstrat prin hazard și pe care nu o citează nimeni în vremea lui sau în veacurile de după). Și îl credem, dar nu și pe pe Iordanes care zice că goții se numeau în vechime geți.

2. Ce credeau romanii contemporani despre identitatea dintre geți și daci ne arată, de pildă, Augustus, în testamentul său politic.

Res Gestae Divi Augusti, 30.2:

Citra quod Dacorum transgressus exercitus meis auspiciis uictus profliga/tusque es[t et] postea trans Danuuium ductus exercitus meus Dacorum /  gentes imperi[a p]opuli [R]omani perferre coegit.

Danuvius este Dunărea noastră pe care grecii o numeau Istros. Și în varianta greacă a inscripției numele propriu Danuvius este înlocuit cu termenul grec, Istros. Atunci, cei care au trecut dincolo de Istru sunt, în textul tradus, geți, sau nu?

30. 2. Oá ™pe…|tade D£kwn diab©sa poll¾ dÚnamij ™mo‹j a„s…oij o„w|no‹j katekÒph. Kaˆ Ûsteron metacqn tÕ ™mÕn str£|teuma pšran '/Istrou t¦ D£kwn œqnh prost£gmata || d»mou `Rwma…wn Øpomšnein ºn£gkasen.

Surpriză! Nu sunt geți, rămân daci. Danuvius / Istros este trecut de Daci (Dakoi) nu de geți (Getai). Poporul unic geto-dac, care depășește limitele regionalismelor tribale, este un concept imaginar prin care românii celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și-au definit strămoșii, prin imitațiune, după model franțuzesc. Geto-dacii sunt, în fond, celții noștri. 

 http://www.fonts101.com/search/greek

ubebisme...

Anul acesta nu mi-am notat perle din lucrările scrise. Nu știu de ce, probabil că m-am plictisit și nu mă mai amuză. Din fericire am o colecție bogată din anii trecuți.

Din ciclul Dacii în provincie

"Dacii nu s-au romanizat toți deoarece unii au plecat din Dacia transformându-se în daci liberi"

"Romanizarea s-a petrecut atât de repede și datorită dorinței dacilor de a promova" (S. L., anul I)

"Apar numeroși meșteri daci ce lucrau la cererea oficialităților, lucrul făcut de ei numindu-se artă provincială."

"Pentru daci romanizarea a constituit o etapă deosebit de importantă pe toate planurile vieții. Ca o analogie dacă nu ne cucereau romanii, atunci nu aveam această limbă frumoasă." (P. A. P., anul I)

"Odată ce statul are putere absolută, dacii nu au dreptul de vot." (A. A. C., Arheologie, anul I).

"În timpul războaielor daco-romane…o parte substanțială din populația de geto-dacii au fugit și s-au refugiat în munți sau în alte regiuni accesibile, pentru a-și preveni singuri moartea de sub sabia romană. Autohtonii din provincia Dacia se resemnau de condițiile impuse de romanizare: învățarea alfabetului latin, scriere, caligrafie, asimilau și ei la rândul lor elemente de la cei care i-au asimilat pe ei. Dacii din nord-vest, influențați de cultura Köröș, aveau un trai simplu, cu locuințe lângă cursuri de apă, ceramică incizată, cu caneluri, topoare Picock, nu luau multe influențe dinspre provincia Dacia".  (C. M. A. Istoria artei, anul I)

"Cea mai importantă sursă obținută din agricultură era porumbul. Pe lângă se mai cultiva și viță-de-vie din care se făcea vinul. (…) În secolele II-IV d. Hr. dacii se ocupau și de prelucrarea lutului, pentru a obține oale de lut (…). Alimentația de bază a dacilo, geților, costobocilor, carpilor și a autohtonilor din provincia dacia era bazată pe porumb și ceai dar și bere și vin."  (D. M. N., Arheologie, anul I)

"După război mulț romani s-au mutat la provincia noua, Dacia, și pentru asta poporul dac și poporul roman s-au mixat." (C. C., anul I)

"Populația Daciei romane a fost alcătuită din daci cuceriți și din coloniști romani. Mai trăiau acolo și câteva greci dar foarte puține"

Din ciclul Geografia patriei

"Ulpia Traiana avea două artere principale: una verticală numită kardo și una orizontală numită decumanus. " (S. L., anul I)

"Numeroase edificii romane au fost ridicate în vederea comemorării amintirii unui conducător roman. Un astfel de edificiu a fost ridicat la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, numit Tropheum Traiani." (P. A. P., anul I)

"În primul război dacic a lui Traian a fost construit un pod ce aparținea lui Apollodor din Damasc și care făcea legătura dintre Dunăre și Marea Neagră." (A. T., anul I)

Din ciclul Zalmoxit

"Dacii se bucură de acest privilegiu și încep să-și construiască temple pentru a se închina la divinități, adică la Zamolxis care le îndeplinea orice dorință cerută, dar care va fi neînduplecător atunci când Prometeu fură focul de la zei și le dă oamenilor revoltați. Zeii mâniați îl crucifică pe Prometeu iar noaptea venea un vultur și îl ciupea până când rămânea fără piele, dar pielea se refăcea din nou. (A. T., anul I)"

În afara categoriilor:

"Tăblițele cerate…s-au păstrat datorită condițiilor de mediu favorabile (apa era amestecată cu vitriol)." (M. M., anul I)

Și ultima, favorita mea:

"Am citit despre Tezaurul de la Pietroasa (Cloșca cu găini de aur)." (S. A., anul I)