muzica

 

feeling exploited at work

NOTE ZILNICE

 * Mă gândesc uneori care e cea mai bună carte citită în ultimul an. Nu e o chestie să tot fac topuri, mai ales că sunt foarte multe cărți bune și fiecare e bună în felul ei. Era o întrebare dinainte de internet, cred că am văzut-o chiar și în jurnalul lui Jules Renard. Anume, care ar fi cele zece cărți pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie? Cum nu mai sunt insule pustii pe Pământ și cred că e o întrebare prostească, nu vreau să răspund. De pildă, n-am auzit de niciuna din cărțile pe care și le-ar fi luat Jules Renard pe o insulă pustie. Și niciuna nu luase premiul Goncourt, pentru că încă mai trăiau frații Goncourt. Pot. în schimb, să fac un top cu cea mai bună carte românească pe care am citit-o în ultimul an. Și asta e, de departe, O. Nimigean, Rădăcina de bucsău, Polirom, Iași, 2015. Acțiunea se petrece prin Bistrița - Năsăud și demult nu am citit ceva atât de aproape de sufletul meu, geografic și intelectual. 

* Îmi aduc aminte de o întâmplare stupidă. Mergeam spre biroul fratelui meu, pe strada 22 Decembrie (fostul Bulevard Lenin). Era o bandă de autobuz atunci, acum sunt niște schimbări pe carosabil care durează  de vreo jumătate de an.  Eram grăbit și neatent și voiam să traversez sau să iau un taxi, nu mai știu. Pe trotuar era parcat un taximetrist negricios, care, văzând ca vreau să traversez, îmi făcea semne din maîini să mă duc odată. Am pornit și am călcat pe banda de autobuz când văd un taximetrist mai în vârstă, cărunt, că îmi face semne disperate să mă opresc. Stau brusc și la cîțiva centimetri de mine trece un autobuz în viteză, claxonând disperat, cât pe ce să mă lovească. Bineînțeles că nu m-a lovit și am tras doar o sperietură. Și o concluzie, în contradicție cu ce cred eu de obicei. Anume că nu erau doi taximetriști, ci un drac și un înger care s-au contrat pe fostul Bulevard Lenin. 

NOTE ZILNICE

Smochine

Anul acesta a fost per ansamblu, mai frig ca de obicei. De-abia acum, la sfârșit de octombrie, am mâncat primele smochine. Știu că suntem în Transilvania și aici nu e chiar zona unde se coc smochinele, în general, dar anul trecut, acum doi, trei, cinci, zece ani s-au copt și am mâncat. În ciuda faptului că am răbdat de cald astă vară, smochinii din curte nu au fost de aceeași părere. Și, cică suntem în încălzire globală, produsă de gazele cu efect de seră rezultate din arderea hidrocarburilor.

Care s-au scumpit brusc în toată lumea. Și nu doar gazele naturale, ci și electricitatea, energia cu alte cuvinte. Și mașinile pe motorină sunt pe alocuri interzise, în țările mai civilizate.  Și din cauza disfuncțiilor economice induse de pandemie o să se mai producă și alte scumpiri. Nu vreau să fiu Casandră, dar Imperiul Roman nu și-a revenit vreo două decenii după ciuma antonină, după cum a arătat R. Duncan Jones.

Și habitatele liliecilor s-au schimbat și nu știm cum, un virus pneumonic de liliac trecut la om a întors lumea cu capul în jos. Deja de aproape doi ani suntem speriați de această pandemie covid-19, care pare că nu se mai termină. Și parcă trăim într-un film neo-realist românesc cu formatori de opinie conspiraționiști și antivacciniști care își predică prin orice mijloace adevărurile. Datorită confuziei și spaimei generale par să fie ascultați de mulți.

Kafka, pe care nu-l suspectam de simpatii tezofice, scrie în jurnal despre întâlnirea cu Rudolf Steiner. Suntem în 1911 și dr. Steiner vindecă o doamnă de gripă; apoi «un medic münchenez  vindecă folosind culorile pe care le stabilește doctorul Steiner. Totodată, îi trimite pe bolnavi la pinacotecă, prescriindu-le să se concentreze o jumătate de oră sau mai mult asupra unui anumit tablou». Și, concluzionează Kafka: «Trăim într-o perioadă decisivă. Tentativa doctorului Steiner va  reuși numai dacă nu sporesc forțele ahrimanice». Și ca să contracareze asta «bea doi litri de lapte de migdale și mănâncă fructe care cresc la înălțime» (Franz Kafka, Jurnal, București, 2021, p. 26).

Și eu cred că trăim o perioadă decisivă și cumva anii 1900 sunt înaintea noastră. Și de aceea m-am urcat cu scara să culeg de la înălțime niște smochine abia coapte.