Cred că există doar două feluri de oameni: cei
care își explică lumea în cuvinte și alții care o măsoară în numere. There is
beauty in numbers. Pot fi de acord, în principiu, dar eu fac parte din jumătatea cu cuvintele.
M-a chinuit matematica de timpuriu, am făcut multă în vremurile trecute și m-am
simțit prost și inutil că nu am înțeles-o în țara în care toți pionierii și
uteciștii trebuia să devenim ingineri și să construim drumurile, podurile,
blocurile, cu alte cuvinte, infrastructura socialismului târziu. Acum am ajuns
în vremurile pernicioase în care cei care gândesc în numere se ajută de niște
auxiliari alfanumerici. Oricum, eu cred că societatea actuală e în derivă și se
va izbi de un gard imaginar pentru simplul fapt că e condusă de absolvenți de
științe reale și umaniștii au fost trași pe linie
moartă. Lucrurile merg prost cînd nu înțelegi decât realități numărabile, deși
trăiești între oameni, care gândesc și încă mai simt ca niște ființe. Nu ca
niște mașini supuse calculului numeric. Oamenii de știință exacți sunt închiși
în nișa lor și nu mai pricep decât niște realități înguste de performanță. Își
numără micile lor sclipiri de inteligență și numesc asta scientometrie. Și au
pretenția ca prin aceste minabile paturi ale lui Procust postmodern să măsoare
tot. Am auzit azi că sunt laureați Nobel care n-au scris nici o carte și că e
foarte ok așa. Că a scrie cărți e desuet. Poate că așa este, dacă ar fi doar cărți
cu numere, formule, rezultate experimentale între două coperți. Că acelora din științele exacte le este
absolut suficient să scrie doar articole. Le doresc să scrie cât mai multe, să
le publice doar în reviste open acces, doar în format digital pe servere care o să dispară peste 20 de ani,
să nu fie citate de nimeni, să naufragieze în neantul internetului. Este, de fapt,
în discursul acesta al științelor tari, o ofensivă pentru devalorizarea operei
narative, a contribuției cu sens pentru înțelegerea realității pe care homo
sapiens a exprimat-o de la începutul lumii oamenilor prin cuvinte și imagini. Abia mai
târziu prin cifre.
La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)
sâmbătă, 16 martie 2024
NOTE ZILNICE
sâmbătă, 11 iunie 2022
NOTE ZILNICE
B. (15 ani) are săptămâna viitoare examenul de capacitate, în sistem de evaluare națională. Adică subiecte unice stabilite de la Ministerul Educației, corectarea lucrărilor încrucișată între județe, etc. Nu am nici o problemă cu asta, pare un sistem inspirat din Franța, unde totul trebuie să fie național, dar asta e întreaga noastră istorie modernă până la urmă, cel puțin de la Pașopt încoace. Desigur că unii birocrați pursânge îmbătrâniți prin ministere cred că așa trebuie făcut, că e corect și relevant. Și birocrații de pe vremea lui Ceaușescu, când am dat eu treapta întâi, probabil că erau la fel de convinși de justețea sistemului. Ca să zic așa, sunt niște pătuțuri ale lui Procust cu care ne chinuim copiii. Părinții sunt umaniști, copilul nu are din genă de unde să moștenească înclinarea spre științe reale (un eufemism pentru algebră și geometrie). În plus, de când i s-a dezvoltat simțul auzului, s-a vorbit în jurul lui doar despre cărți, literatură, povești, istorii și singurul calcul matematic a fost despre cât ajung banii din salarii. De unde să vină propensiunea pentru matematică. Din genă nu, din educație nu, dar totuși trebuie să extragem radicali, să rezolvăm ecuații complexe, pentru că o să ajute în viitor. Când ne numărăm banii, cu adunare, scădere, înmulțire și împărțire. Părerea mea este că am rămas prinși, dintr-o inerție de neînțeles, în filmul în care am crescut eu, când treapta întâi era obligatorie din mate și română. Diferența este că majoritatea colegilor mei visau să se facă ingineri, să termine, în sfârșit, construcția socialismului. Gorbaciov și perestroika le-au stricat planurile și au ajuns prin Spania. Sunt convins că și B. o să descurce în viitorul pe care nu-l putem anticipa, așa cum m-am descurcat și eu grație Revoluției care a făcut dintr-o clasă de filo la trei județe (Cluj/Sălaj/Bistrița) mai multe decât era voie în țara viitorilor ingineri. Păcat de copiii generației mileniale, nativii digitali, care trebuie să treacă prin aceleași filtre de acum 30 de ani. E doar din vina unor politicieni ignoranți și habarniști, care au impresia că știu ce trebuie să facă, când, de fapt, sunt acolo pentru figurație. Uneori timpul parcă stă în loc în România, țara reformelor balcanice și a conservatorismului etern.