GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN ROMÂNIA MODERNĂ (3)

Fotbal și apartenență 

B. (11 ani) ține cu România, la fotbal, handbal și alte sporturi de echipă și individuale. E modul în care naționalismul injectat de școală și societate se manifestă sublimat. Eu i-am zis azi că ar putea să țină de pe-acum cu Belgia, Franța, Canada sau USA, pentru că una din astea va fi țara în care va trăi în viitor, la vârstă adultă, și acolo își va crește copiii. Nu vreau să facă greșeala pe care am făcut-o eu și să rămână să trăiască aici. Studiile superioare, facultatea, nu are sens să o facă aici. Nu are ce să învețe în țara asta unde cuvintele învățământ și educație apar pe buzele politicienilor doar odată la patru ani, în campania electorală. Școala românească e un eșec și o prefăcătorie de la un capăt la altul. Și cea mai bine plasată universitate din România, în toate clasamentele internaționale (dominate de statistici, scientometrie și formalism), scoate analfabeți funcționali pe bandă rulantă. Și mizeria din școala românească nu e decât un simptom al eșecului general: în politică, administrație, justiție, sănătate, fotbal etc. Suntem un proiect eșuat, o corabie care se scufundă și de unde șobolanii (că bine zicea Dragnea) nu au altă soluție decât să fugă. Noroc că lumea e largă și dacă noi, copiii fiarei, am ratat șansa asta, copiii noștri mai pot să o facă. În țara asta e cam de netrăit.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (15)

Speedy Simo și  mitingul lui Dragnea
Există o Românie normală și una inventată, una care există doar în imaginația unor români. România reală a generat-o pe Virginia Ruzici, care cum 40 de ani a câștigat Rolland Garos-ul și pe Simona Halep care l-a câștigat azi. România fictivă și greșită l-a produs pe Nicolae Ceaușescu și pe Liviu Dragnea, copia lui palidă, homunculus-ul ecoului unui fost totalitarism.Nu am văzut meciul Virginiei Ruzici de la Rolland Garos din 1978, dar am crescut în umbra legendei ei, pe același teren de tenis, concitadini fiind. Acaparat de cotidian și de o imersiune în România rurală, nu am văzut nici meciul de azi al Simonei Halep. În schimb am văzut mitingul din 22 decembrie 1989 organizat de soții Ceaușescu. Și am văzut și mitingul de azi al tricourilor albe organizat de un guvern orb împotriva unui dușman invizibil. După decembrie 1989 am crezut că nu o să mai văd așa ceva, că istoria nu se repetă la intervale așa scurte. Nu mi-a venit deloc să râd, în ciuda absurdului situației. Nici măcar când au vorbit Olguța Vasilescu, doamna prim-ministru Dăncilă și Liviu Dragnea. Am văzut niște inadecvați, niște reduși mintali, chinuindu-se să fie politicieni. Recitând niște discursuri învățate, forțându-se să reproducă cuvinte false care li se opreau în gât. Nu am crezut că o să mai trăiesc așa ceva și, momentan, nu am nici o reacție. Cred că succesul Simonei Halep ține de România reală și normală și isteria pesedistă și mitingul maoist al lui Liviu Dragnea de o Românie din benzi desenate proletare și nkvediste cu recolte umflate la hectar și alte minciuni care mi-au umbrit copilăria. Care Românie o celebrăm la centenar?