DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (16)

Fugi Gimi că vin albaștrii!
Revenit obosit de pe șantier am văzut la televizor că Jandarmeria și-a îndeplinit rolul ieri seară, cel de instrument al unui stat opresiv. Sigur că jandarmii au răspuns la provocări și prin zelul cu care au ripostat au provocat la rândul lor. Vinovățiile individuale se vor stabili din vizionarea filmărilor. Ca în Piața Universității în 1990 vinovatul moral va fi arătat cu degetul mulți ani și niciodată acuzat, într-un proces parodic care va dura până mă voi pensiona. Văzând scenele din 10 august 2018 mi-au venit în minte niște personaje din copilărie, din orașul natal. Gobi și Gimi deranjau uneori ordinea publică și Gobi avertiza adesea: Fugi Gimi că vin albaștrii! Dușmanii prin excelență, instrumentele unui stat totalitar opresiv, pe-atunci numiți milițieni.     

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (14)

Și, cu toate acestea, am fost la proteste.

Ce au însemnat, până azi, aceste proteste? După părererea mea o simplă reacție la abuz a României active civic. PSD-ul câștigător în alegeri, cu o opoziție slabă, s-a umflat ca broasca din fabulă și a crezut că poate legifera orice, fără consecințe. Ordonanțele de urgență ale guvernului, «elefanții», au fost un pretext pentru declanșarea acestei revolte civice interesante la care am participat cu plăcere, deși nu sunt nici hipster, nici IT-ist sau corporatist. Am participat pentru a da, prin simpla prezență în stradă, un semnal că politicienii trebuie să guverneze ținând seama de interesele oamenilor și nu împotriva lor. Restul sunt detalii și tehnicalități.  

Nu știu ce se va întâmpla în continuare. Simpla abrogarea a ordonanțelor în cauză nu va opri protestele. Este greu să închizi cutia Pandorei odată deschisă. Depinde foarte mult de mesajele transmise de taberele politice mâine. Este foarte probabil că protestele vor continua până la căderea acestui guvern inept, problema este că nu știu cu ce poate fi înlocuit. Eu nu văd un nou guvern tehnocrat, cu repetiție. Mai degrabă, în pragul anarhiei sociale, se va opta pentru un guvern de uniune națională, dacă nu cumva manifestările din stradă nu vor căpăta niște accente anti-politice generale, gen «PSD, PNL, aceeași mizerie!» (ceea ce este foarte probabil). În limbajul inspirat din cel informatic se cere «resetarea republicii» (orice o fi însemnând asta). Adică, o nouă clasă politică, o nouă constituție etc. Cred că dispariția vechilor politicieni este obligatorie, dar asta nu se va face spontan, ci treptat. După modelul USR asemenea manifestări populare vor «emana» noi grupuscule care se vor articula politic (în câțiva ani). Ce tristă e totuși expresia asta cu «emanații», patentată de Iliescu după care feseneii erau emanații revoluției din decembrie 1989. Am văzut într-o emisiune pe TVR 1 mai mulți reprezentanți ai partidelor, deja istorice, PSD și PNL, oripilați de faptul că în USR există oameni de dreapta și de stânga la un loc. Ca și cum ei ar fi orientați ideologic clar, pesedeii la stânga și liberalii la dreapta. Orientări care se schimbă instantaneu odată cu migrarea în partidul advers, cu alianțele de guvernare contra naturii, pe care le-am experimentat în ultimii ani. Ce nu înțeleg mulți este că politica românească (și nu numai) a intrat într-o fază post-ideologică, în care stânga și dreapta nu mai înseamnă decât un mod formal de a construi opoziții.

Îmi pare foarte rău pentru prietenii mei care se joacă de-a stânga, afișând nostalgii bolșevice ante- și interbelice, că nu înțeleg odată pentru totdeauna că PSD nu este un partid de stânga, că nu este o opțiune de stânga nici măcar la modul declarativ.  Ecologismul, simplitatea voluntară, anarhismul, atitudinile antisistem, sindicalismul (nu cel din România aservit politic) sunt expresii ale unui stângism difuz care își caută loc în societatea românească. Din aceste mișcări de stradă se va coagula și politic stânga, în câțiva ani, undeva departe de PSD. 

Până atunci (intonat ca pe stadion):     

                        alè, alè

                        alè, alè, alè,

                        o dorință sinceră,

                        România liberă! 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (8)

Săptămâna trecută aș minți dacă aș zice că nu m-a interesat politica. Așa un pic m-a preocupat, atât cât să deschid facebook-ul zilnic și să urmăresc fluxul de știri de acolo. Și eram pesimist și blazat și îmi părea cumva rău de tinerii din jurul meu care, la cei 20 și ceva de ani ai lor, sperau și se iluzionau că va câștiga Klaus Iohannis. Îmi venea peste mână să-i dezamăgesc, să le spun, din experiența mea, că nu are cum să nu câștige Victor Ponta, indiferent câte mii de like-uri dau ei pe facebook și câte clipuri și lozinci haioase distribuie. Le-am mai povestit din experiența mea, ehe, când eram eu ca voi…, am lipit afișe cu Constantinescu cu prenadez pe toți pereții, am reprezentat PNȚCD-ul într-o secție de votare studențească din Cluj, am dat mâna cu părintele Boilă, nepotul lui Maniu, care venise în vizită la secția de votare, am contribuit carevasăzică la «revoluția» din 1996. Drept care, mă gândeam eu în sinea mea, am dreptul să nu mai fac nimic acum. Faceți voi, e rândul vostru, că sunteți tineri, eu mă simt bătrân, învins de sistem ca președintele Constantinescu, am depus armele, am capitulat, nu mai vreau decât să supraviețuiesc cumva în țara asta, chiar dacă va fi toată a lui Ponta, acest Augustus dâmbovițean, «Augustus dă România», cum ar zice tabloidele, care a vrut să cumuleze la cei 42 de ani ai săi toate funcțiile principale de partid și de stat.

Nu am sărit conform lozincii «Cine nu sare, nu vrea schimbare!», prins în vertijul muncii cotidiene și acaparat de problemele curente. Mi-au plăcut, însă, plimbările clujene, civilizate, cu atmosferă relaxată cu spirit ludic și lozinci și pancarte haioase. Lozinca mea preferată a fost «Klaus, Klaus, nu ne da la Mickey Mouse», unde în loc de numele șoricelului Disney era un desen al lui Mickey cu fața lui Victor Ponta. Mișto. Din păcate am văzut și politicieni de profesie care s-au insinuat, s-au strecurat printre oameni și au poluat cu prezența lor. Un prieten din «diaspora» mi-a zis că Declarația de la Cluj e unul din cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în ultimii ani în România. Și eu cred că e salutară această redeșteptare a civismului, sau o activare civică a tinerilor, și cred că mișcările din ultimii ani, ca Uniți Salvăm, sau grupuscule de stânga mai mult sau mai puțin radicale ca Grupul de Acțiune Socială, Clujul Civic, Tinerii Mânioși, au jucat rolul principal în mobilizarea oamenilor.  Încă o dată, mă bucur că m-am înșelat. Important este că românii s-au mobilizat, au votat și l-au ales pe Klaus Ionannis. Asta e cu adevărat important, nu faptul că a pierdut Victor Ponta.