Spaima ultimului an, de la apariția ChatGPT (https://openai.com/blog/chatgpt) este inteligența artificială
- un inamic al lui homo sapiens speculat de mult, de la
creierul pozitronic și legile roboticii ale lui Isaac Asimov. Din
interacțiunile mele cu aplicații creditate cu epitetele de AI (Artificial
Intelligence) am senzația că suntem încă departe de «omul bicentenar» al lui
Asimov, care își punea probleme existențiale și se umaniza artificial.
Aplicațiile robotizate ale marilor furnizori de servicii (pe care nu îi numesc
ca să nu le fac reclamă) denotă mai degrabă suficiență, blocare în replici
înregistrate și răspunsuri clișeizate pe care le asociez cu prostia, nu cu
inteligența. Site-uri de traduceri furnizează variante de traducere ale unor
texte unde poți să fi șocat de absurditatea alegerii unor temeni. Într-un
paragraf se folosește termenul corect și câteva paragrafe mai încolo de câteva
ori un termen greșit. Ca și cum ar fi uitat într-o milisecundă, cam cât îi ia
să traducă acestei Inteligențe Artificiale, termenul corect. În realitate,
fiind o mașină, nu are cum să uite, ci nu a știut niciodată. Învață, prin
aproximări succesive, ca un animal sau ca un copil. Și, probabil va învăța
continuu, date fiind posibilitățile de stocare și înmagazinare de cunoștințe
ale unui creier artificial. Și, în viitor, va înțelege cum vorbim și va produce
traduceri acurate. Dar deocamdată nu este cazul și AI vorbește ca un copil
nesigur care deși știe enorm nu se poate exprima.
Am întrebat aplicațiile furnizorilor de servicii lucruri simple și mi-au
răspuns destul de corect. Am pus apoi întrebări mai elaborate, dar încercând să
obțin un răspuns mai specific (în aceiași parametri). Mi s-a răspuns că nu
poate răspunde (un fel de nu am fost programat să răspund astfel). Pentru
amuzament am întrebat ceva mai greu: pentru ce motiv exiști tu? nu este rolul
tău să mă ajuți? Atunci răspunde ca Siri de la Apple când aude cuvinte
nepotrivite, un fel de «How rude! I won’t respond to that». Este clar că nu
interacționăm la același nivel de inteligență.
De aceea cred că suntem încă în epoca prostiei artificiale și nu e
niciun pericol imediat să apară inteligența, robotul care să ne înlocuiască
munca. Spaima de azi e sinonimă cu a muncitorului secolului XIX, anume că munca
lui o să fie preluată integral de mașini și el o să sărăcească și o să moară de
foame. Și atunci omul a imitat mașina prin munca taylorizată a muncitorilor.
Timpul care a trecut ne-a arătat că muncitorul nu a dispărut și necesitatea
muncii creative a generat locuri de muncă în interstițiile dintre operațiile
mecanizate. Mașina a scăpat muncitorul de munca fizică grea, repetitivă și
epuizantă prin dificultate și redundanță. În același fel inteligența
artificială o să ne salveze de munca intelectuală repetitivă și redundantă și
nu o să înlocuiască munca intelectuală creativă.
