JURNAL BELGIAN

 4 decembrie 1999

Așa de bine m-am vânturat prin Bruxelles că m-am rătăcit cu harta în mână și am făcut nu știu câți kilometri în plus de mers pe jos. Am trecut pe lângă Muzeul Regal de Istorie și Artă din Parc du Cinquantenaire. Am văzut că un bilet costă numai 350 de franci așa că mâine, odihnit, o să merg la muzeu și o să pierd câteva ore prin expoziții. Să văd și eu ceva, în sfârșit, după două săptămâni de stat în orașul ăsta.

Mi-am cumpărat de la Aldi un iaurt pe care scrie în câteva limbi, dintre care una este româna. M-am uitat mai atent și am văzut că este produs în România, la Timișoara.

Prima mea experiență în Occident nu a fost cea mai plăcută. Singurătate, frig, mâncat aiurea.

În Bruxelles, capitala Europei unite. Văd acasă cum intelectualitatea de la noi repudiază naționalismul, ca pe ceva nociv și se orientează după modele comunitare. Sunt în Bruxelles tineri flamanzi care nu știu boabă de franceză și nici nu vor să o învețe. E un fel de război rece flamando-francez. Noi românii repudiem azi panteonul național și succesele sau virtuțile românești. Flamandul m-a întrebat dacă noi în România am avut orașe bogate și mi-a zis cu mândrie că la ei Antwerpen și nu mai știu care altul au fost, odată, cele mai bogate din Europa. Dacă la noi în țară sunt comori. I-am zis că au fost descoperite tot felul de tezaure pe pământul unde e azi România, dar sunt la Kunsthistorisches Museum, la Nemzeti Múzeum, la Ermitaj iar tezaurul național pe undeva prin Rusia.  

Am văzut ieri în Parc du Cinquantenaire un arc de triumf uriaș construit în 1905 cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de independență a Belgiei. Pe el flutura un steag al Belgiei cu adevărat uriaș.

E interesantă «mândria» asta națională: mândria flamandului cu orașe bogate, care nu-l suferă pe francez și mândria belgianului, cetățean al unui stat federal. La asta se adaugă un al treilea cerc identitar, mândria europeanului occidental, cetățean al unei structuri supranaționale. 

Ce știa interlocutorul meu flamand despre România? Știa despre Dracula (vampirul, fără detalii despre legenda cu Vlad Țepeș), credea că româna e o limbă slavă și că Nicolae Ceaușescu făcea arme în niște uzine subterane și voia să atace Occidentul.  Nu știa că stăm rău economic pentru că un polonez și un ungur i-au zis că la ei e ok și ei, occidentalii, percep estul Europei ca un spațiu omogen.  

Așa ne trebuie dacă suntem așezați la Porțile Orientului, în calea tuturor răutăților și am apărat Europa de iataganul turcesc în cruciada târzie. Poate că nu e nevoie de ironie, poate că toată întârzierea noastră se datorează strict poziției geografice. M-am convins aici că nu suntem diferiți de ceilalți din Europa occidentală, că nu există un spirit românesc delăsător și pus pe furtișaguri care să țină România în loc. Și aici în Belgia se fură, probabil, este mizerie pe stradă. Diferența este istorică, anume că țările «puternic industrializate» au dezvoltat o civilizație a bunăstării, cu administrație și servicii publice de calitate. Pe scurt o economie viabilă și o organizare funcțională. Care la noi nu există din cauze istorice, din cauza structurilor medievale care se prelungesc până în prezent. La care se adaugă instalarea comunismului după al Doilea Război Mondial care a distrus și primele semne ale modernității ce apăreau în România. Au fost distruse elitele, proprietatea și totul a fost reorganizat după principii greșite din cărțile lui Marx și Lenin. Nu este vorba de vreo «substanță umană» diferită, ci despre o poziție geografică și o conjunctură istorică. Nu există vreo «dimensiune românească a existenței» care să ne modeleze destinul ca popor.

Nu cred că occidentalul de rând are ce să mă învețe, dar avem multe de învățat de la statele occidentale. Asta nu neapărat pentru că noi românii nu am fost capabili să experimentăm civilizația, ci pentru că am fost dezvățați de un popor care nu a gustat-o niciodată. Rușii, cu blănurile și votca lor, cu muzica și trăirismul lor, cu autenticitatea lor umană și toate rahaturile astea dostoievskiene. 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (21)

La întrebarea moderatorului ce părere are despre faptul că în Belgia s-a scos armata pe străzi fostul președinte și actual europarlamentar, Traian Băsescu a repetat de câteva ori că «Belgia e o țară vai de mama ei» (Traian Băsescu, la DigiTV, 5 octombrie 2020). Se referea la faptul că e un stat federal, divizat între comunitatea valonă și cea francofonă (sic!), din perspectiva unuia crescut și maturizat cu statul centralizat-unitar al lui Burebista și Ceușescu în minte. 

Primul meu stagiu de studii cu bursă în Occident a fost în 1999 la Bruxelles. Mai fusesem înainte, în afara granițelor țării, doar în Varna, Budapesta și Chișinău și am crescut în anii ’80 cu ochii în cataloage Neckermann și zvonuri privind bunăstarea desăvârșită din țările din vestul Europei, cu accesul lor necondiționat la bunurile de larg consum de care eu eram privat în România lui Ceaușescu. N-am căzut în cur când am ajuns în cea mai bună dintre lumile posibile, dar noiembrie și decembrie 1999 la Bruxelles au fost pentru mine un șoc cultural, un duș rece și m-am întors cu ochii larg deschiși înapoi în țară. Băsescu a călătorit toată viața și a văzut lumea cu ochii închiși. A îmbătrânit fără să învețe nimic, dacă poate să spună în direct ce spune, el care s-a «luptat» două mandate de președinte pentru modernizarea instituțiilor statului. 

România e o țară vai de mama ei! Cum zicea profesorul P. T. din România se va face țară la Paștile Cailor.