MUTRA
Ieri am fost la deschiderea unui nou spațiu al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, în comuna vecină, Florești. Clădirea masivă a noului muzeu, numit MUTRA - Galeria Istorică a Transilvaniei, a fost construită pe un teren concesionat de primăria Florești cu bani europeni din PNNR. Nu mai repet aici câte mii de metri pătrați de spațiu util pentru expoziții, depozite, laboratoare și birouri au apărut peste noapte, nici câte zeci de milioane de euro a costat. Am fost întrebat, pe vremea când era doar un proiect, să dau un singur argument pentru care acest muzeu trebuie construit și am spus simplu, primul lucru care mi-a venit în cap, că este primul edificiu cu funcții muzeale construit în România după 1989, adică în ultimii 36 de ani. Desigur că omul de pe stradă întreabă retoric : dar de muzee avem noi nevoie, nu ar fi mai bine să se construiască școli, grădinițe și spitale? Este o întrebare legitimă la care nu vreau să răspund, din principiu. Suntem în țara în care se închid câteva școli pe an în mediul rural, din cauza pustiirii satelor și a scăderii curbei demografice. Desigur că este nevoie de localuri noi pentru spitale, așa cum este nevoie și de spații muzeale noi. Dacă știu bine se construiește la Cluj, cu aceeași bani europeni (POR, PS), spitalul regional de urgență. Vreau să-i răspund omului de pe stradă, indignat în comentarii pe facebook, că așa cum e nevoie de școli și spitale, e nevoie și de muzee într-o societate civilizată. Desigur nu în societatea în care sunt atacate ambulanțele pornind de la niște clipuri de pe tik tok, dar într-una care vrea să-și păstreze memoria istorică și culturală. Ce o să învețe copiii lui în miile de școli nou construite ? Numai matematică, ca să-și numere banii, lucru foarte important, desigur, în societatea capitalistă de azi.
Guvernanții de azi tratează cu nepăsare și dispreț patrimoniul și pe păstrătorii lui, angajații din muzee. Sunt cumva niște cenușărese în grilele de salarizare ale ministerului culturii, cu coeficienți mici, ca și cum ar fi doar niște băutori de cafele și consumatori de resurse. Atitudinea omului de pe stradă (de muzee avem noi nevoie?) se propagă de sus, de la guvern, care disprețuiește muzeografii și munca lor. O muncă despre care se știe foarte puțin, de altfel. Ilie Bolojan a rămas în memoria colectivă prin modul simplist și radical în care a gestionat situația muzeelor din Oradea și cumva resimțim aceeași practică adusă la scară națională. Cred că a fost dus, copil fiind, cu școala în excursie la muzeu pe vremea lui Ceaușescu și a dezvoltat reacții adverse. Altfel, nu îmi explic această înverșunare, care nu poate veni doar din apucăturile lui de gestionar de alimentară. La scară națională cei care se ocupă de patrimoniu sunt atât de puțini, încât orice tăieri salariale sau de sporuri nu au nici un efect. Seamănă cu tăierea cozii pisicii lui Hagi Tudose, să intre mai repede pe ușă, să nu intre frigul în cameră și el să ardă un lemn de foc mai puțin.
