Preferatul meu din Mahabharata este cântul care povestește marele drum al fraților Pandava. Știind că timpul distruge tot, că pune capăt la toate, frații s-au pornit în căutarea morții. Celor cinci frați li se alătură și Draupadi, soția lui Iudhiștihira, după principiul indian că locul soției este acolo unde este și al bărbatului. Grupului i se alătură și credinciosul câine al lui Iudhișthira. Înainte de urcarea pe muntele mitic Meru Draupadi a căzut și s-a rostogolit moartă în nisipul pustiei. Iudhișthira a zis că păcatul care a ucis-o a fost iubirea. După o vreme Sahadeva a căzut în țărână și pe chipul lui s-a întins paloarea morții. Păcatul lui a fost mândria. Celălalt fiu al lui Madri, geamănul Nakula, nu s-a putut despărți de fratele lui mort și a căzut și a murit. Păcatul lui a fost că a uitat de cele eterne pentru cele trecătoare. Gândindu-se la moartea fraților lui în inima lui Ardjuna războinicul se strecură îndoiala și se prăbuși mort în nisipul sec al pustiei. Minciuna că își va ucide toți dușmanii a fost păcatul lui. Puterea l-a părăsit și pe Bhima și s-a prăbușit în țărână și puternicul lui trup zăcea pe bulgării deșertului. Păcatul lui a fost că iubea prea tare lucrurile pământești, că inima lui veselă a fost dornică de bucurii. Iudhișthira urcă pe vârful muntelui Meru și în fața sa apare Indra, stăpânul zeilor. Iudhișthira îi cere înapoi pe frații și soția sa și Indra îl asigură că în cuprinsul paradisului îl așteaptă cei pe care i-a iubit. Îl invită în Paradis cu condiția să părăsească câinele, un animal necurat, care profanează jertfa. Iudhișthira îi zice: O, Indra,...acest câine a mâncat cu mine, a dormit cu mine, m-a urmat totdeauna, m-a iubit: trebuie să-l părăsesc acum? Indra îi spune că și-a părăsit frații și soția morți pe drum și acum șovăie în fața țintei din pricina unui animal necurat. Iudhișthira zice: «Morților nu le putem ajuta, în urma celui plecat nu rămâne decât trupul gol, dar sufletul lui se duce departe. Zadarnic m-aș fi întors înapoi, zadarnic aș fi udat cu lacrimi țărâna neînsuflețită a celor iubiți: nu puteau să se mai întoarcă. (...) Mă întorc dar de pe pragul Măririi, mă cobor mai bine într-o naștere inferioară, dar nu mă lepăd de acest câine, care până la moarte mă urmează credincios și mă iubește!». Și atunci câinele a dispărut și în locul lui stătea zeul Dharma și s-a deschis cerul și l-a primit pe Iudhișthira printre zei. Pentru că acolo nu erau frații lui și Drapaudi Iudhișthira renunță la condiția lui divină proaspăt dobândită pentru a fi alături de cei iubiți.
În rezumat, Iudhișthira știe că morții nu îi poți învia, cum a făcut Isus cu Lazăr. Știe care este dreapta măsură, armonia interioară (dharma) pe care o respectă până în ultimele ei consecințe (renunțarea la Paradis și coborârea într-o naștere inferioară). Vrea să-și păstreze condiția umană pentru a fi alături de Drapaudi și de frații săi.
