NOTE DE LECTURĂ

 

Scrisorile lui Mielușon

Luna trecută am citit o carte compusă din niște scrisori foarte personale ale unui poet român/evreu puțin cunoscut azi și foarte apreciat în vremea lui (B. Fundoianu, Despre dragoste și prietenie. Corespondență inedită. Ediție și postfață de Mădălina Lascu. Prefață de Ion Pop. Cuvânt-înainte de Cristinel Popa, București, Ed. Tractus Arte, 2023). Poate că vremea în care a trăit l-a predispus la pseudonime literare și traducerea numelor. S-a născut în 1898 la Iași cu numele Beniamim Wechsler și pseudonimul lui literar a fost B. Fundoianu. În perioada suprarealistă pariziană, post-Dada, a publicat ca Benjamin Fondane. În scrisorile de dragoste, foarte personale, publicate aici, era alintat și se alinta cu porecla Mielușon.  Pentru membrii familiei era Beno, iar pentru părinți Bencic. Nu o să insist asupra corespondenței cu Maria Ruddich (numită Mărior), pentru că mi se pare o intruziune nepermisă în viața unui om dispărut. Pot să spun doar că suntem într-un film asemeni romanului Mătușa Julia și condeierul, unde mai tânărul Fondane, student, este îndrăgostit iremediabil de soția unui unchi, anume Mărior cu care corespondează mulți ani. Sunt puține date pentru istoria literaturii avangardiste din România interbelică, dar poate că e interesant să vedem cui îi scria Fondane, din Iași, București și Paris. În primul rând prietenului său Filip Brauner (F. Brunea-Fox), apoi pictorului Max Hermann Maxy, poetului Eduard Marcus (Ilarie Voronca), prozatorului Ștrul Leiba Croitoru (Ion Călugăru), poetului Stephan Roll (Gheorghe Dinu), poetului Alexandru Binder (Sașa Pană) etc. Într-un cuvânt, avangardei românești intebelice care se ascundea sub pseudonime, ca alți literați de origine evreiască în climatul profund antisemit de atunci.

Pentru că săptămâna asta m-am simțit din nou ca în 1984 a lui Orwell și am avut, după 30 de ani de pretinsă libertate senzația că în România poți fi arestat pentru delict de opinie sau pentru un nume nepotrivit o să scriu și despre moartea lui Mielușon, aka Benjamin Fondane, poet francez de notorietate mondială. Beniamim Wechsler a emigrat la Paris în 1923, și era naturalizat francez în 1938 prin căsătoria cu Geneviève Tissier. Benjamin Fondane refuză să poarte steaua galbenă în timpul Ocupației, merge la seminariile lui Bachelard la Sorbona, să înoate în piscina de pe strada Pontoise, în librăria lui José Corti lângă Jardin de Luxembourg. În 7 martie 1944 Benjamin Fondane și sora lui Lina sunt arestați, fiind denunțați de portarul imobilului în care stăteau pe str. Rollin nr. 6. Sunt duși în lagărul de tranzit de la Darcy. La intervenția prietenilor săi (Jean Paulhan, Stéphane Lupasco, Emil Cioran) lui Fondane i se dă dreptul de a părăsi lagărul, în calitate de soț al unei ariene. El refuză să plece fără sora lui Lina și în 30 mai 1944 sunt deportați la Auschwitz cu convoiul nr. 75. În 3 octombrie 1944 Benjamin Fondane este ucis prin gazare la Birkenau. Avea 45 de ani și singura vină de a fi evreu (Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco: uitarea fascismului. Trei intelectuali români în vâltoarea secolului, București, 2004, p. 439-441).