Prea este totul politizat în România. Funcțiile administrative și de management sunt exclusiv politizate, de circa 20 de ani deja. Nu mai contează competența în meserie, trebuie să atingi niște indicatori de management stabiliți de puterea politică și situațe în afara unei evaluări cuantificabile. Cum ar putea fi cunatificabile când se aplică unor instituții de cultură (muzee de diferite profile, teatre, filarmonici etc.), de sănătate (spitale, CAS-uri, DSP-uri), unor instituții de învățământ (școli, grădinițe). Este o întrebare legitimă: cum ar putea fi aceste criterii de management aplicabile la domenii atât de diferite, fără să țină seama de specificul activității. Aceste criterii generale, greu cuantificabile și excesiv interpretabile, au fost inventate de politic atunci când a vrut să acapareze întreaga societate. Și sunt aplicate consecvent începând de atunci, explicâdu-se doct cum oricine poate fi manager. Un antrepenor de pompe funebre poate fi manager de spital, un proprietar de vulcanizare auto poate fi ministrul economiei. Nu sunt invenții, sunt, din păcate, cazuri concrete din România care ne-au arătat că se poate. Că orice se poate. Cum se poate organiza asta? E foarte simplu: prin crearea unei categorii profesionale închise de manageri care se autonomizează și se autoreproduce. Pentru numirea unui manager se numește o comisie din trei deja manageri. Care vor decide așa cum trebuie decis, pronunțându-se în favoarea celui indicat de cei care au numit respectiva comisie. Îi desfid pe toți cei care mă contrazic și îmi spun că vreun concurs organizat în România ultimilor 20 de ani a fost câștigat de altcineva decât de acela pentru care a fost stabilită comisia și condițiile de concurs. Mințim de decenii mai rău decât au mințit rușii la Cernobâl. Îi mințim pe alții și ne mințim sistematic pe noi înșine. Este o minciună generalizată în România la toate nivelele. Nu doar în justiție, în politică, administrație, învățământ, în toate domeniile vieții publice. Absolut toate concursurile, de management sau pentru ocuparea unei poziții îm sistemul public, sunt trucate. Totul este trucat și toți închidem ochii, zi de zi, pentru a ne păstra micile noatre avantaje și liniștea zilnică.
Nu mă deranjează foarte tare asta, m-am obișnuit cumva în deceniile în care am trăit aici, rămas printr-o decizie unilaterală. Ce m-a enervat foarte tare a fost că un manager de la un parc de distracții autohtonist, uitat în funcții de politicieni lingușiți îndelung și insistent, se impune în comisii și dă lecții unor specialiști veritabili. Dă note proaste unor canditați la posturi de manageri pentru muzee care aparțin altor domenii decât cel în care se crede calificat și, mai recent, vrea să evalueze Academia și cercetători din institutele acesteia. Nu știe dictonul latin nec sutor ultra crepidam, pentru simplul fapt că politicul i-a dat o autoritate nemeritată. Nici măcar nu poate să înțeleagă statura științifică a celor evaluați pentru are doar niște ochelari cu funduri de borcan de manager prin care nu vede lumea dincolo de domeniul acesta restrâns în care s-a calificat la locul de muncă în ultimii ani. Asta este aporia managementului în România: o castă autogenerată de calificați la locul de muncă în afara specializării. Normal ar fi fost să performeze în meserie apoi să se ceară manageri. Ce nu știu ei, vorba unui prieten trântit la un concurs de așa-zis management, de către o comisie de cozi de topor, este că, atunci când urci prea sus, te fut cosmonauții.
