JURNAL BELGIAN

 

1 decembrie 1999
Deși am tastat fel de fel de numere nu am reușit să sun cu cartela pentru străinătate, Nu am nicio explicație, poate că nu se poate suna de la telefoanele publice de pe stradă, deși ar fi absurd să fie doar pentru convorbiri interne. Sunt destul de amărât din cauza asta. A fost una din zilele alea în care am stat numai în bibliotecă și am citit întruna. N-am vorbit decât cu vânzătorii azi. Nici nu prea am ce scrie aici, fiind așa o zi fără evenimente. Deși acum parcă simt nevoia să scriu, spre deosebire de ieri.
Îmi dau seama că nu am apucat să citesc mare lucru luna asta. Tot mai găsesc articolașe despre Sucellus, le citesc la început curios, după care văd că repetă aceleași lucruri, pe care deja le știu. În același timp, articole importante cum sunt cele ale lui H. Hubert și W. Deonna, nu le găsesc nici în biblioteca asta uriașă. Mâine trebuie să mă întâlnesc cu domnul N. la ULB și să mergem împreună la biblioteca seminarului de arheologie, unde mai sunt câteva corpus-uri și cărți importante. Și trebuie în timpul ce mi-a mai rămas de stat aici să fac xeroxuri, să nu le las pe toate pentru ultimele zile. Nu știu însă în ce bagaje o să le mai pun.
 
2 decembrie
A mai trecut o zi în care am schimbat doar vreo zece cuvinte în franceză, cu doamna proprietăreasă. Am impresia că sunt tâmpit, dacă după o lună de stat aici nu o să reușesc să vorbesc franceza. În sistemul meu credeam că în România o să învăț baza, cât mai mult vocabular și gramatica și o să perfecționez franceza vorbită când stau în mediul francofon, în străinătate.  Ei bine, acum sunt în străinătate de două săptămâni și ioc vorbit. De vorbit vorbesc doar în română, când mă întâlnesc cu domnul N. La bibliotecă și pe stradă aud doar fragmente de conversații, iar seara citesc din cursul de limbă franceză pentru bișnițari pe care l-am cărat degeaba cu mine până aici. Când mai schimb câteva impresii cu studenții cazați aici o fac în engleză, că sunt flamanzi și nu îmi dau seama câtă franceză știu și ei. Văd că mă consumă chestia asta cu vorbitul francezei...
 
3 decembrie
Azi am stat iarăși toată ziua la bibliotecă unde am citit despre soteriologia cultelor orientale din Imperiul Roman. Cred că o să scriu articolul acela cu misteriile și credința în viața de apoi în Dacia romană. Trebuie să mai fac niște xeroxuri pe-aici. Domnul N. cu care m-am întâlnit ieri m-a expediat rapid  și cred că a uitat de cartela de xerox promisă.
Vreau acasă, m-am săturat de străinătate. Serile sunt lungi când ești singur. Nu pot adormi mai repede de 12.30 și mă trezesc abia pe la 9.  Duminică trebuie să merg să vizitez muzee. Mâine seară mă mai vântur prin Bruxelles, dar de data asta nu prin Grand Place.  Găsesc eu alte zone, dar oricum e neplăcut să te plimbi singur pe străzi. Să nu ai cu cine să schimbi o impresie, să intri într-un restaurant la o bere. Chiar și cafeaua m-am plictisit să o beau singur dimineața.
În sfârșit știu cum se sună cu cartela pentru străinătate. Mi-a explicat unul din studenții de pe-aici. Nici măcar nu trebuie să o introduci în telefon, doar să suni la un număr gratuit și să dictezi codul care e scris pe cartelă. Nu-mi dau seama de ce au mai făcut-o în formă de cartelă, doar să inducă lumea în eroare. Trebuiau să o facă în formă de loz în plic, dacă tot trebuie doar să o răzuiești ca să obții un cod.
Da, sunt cam extraterestru pe aici. Mi-am cumpărat o brânză feliată în folie de plastic și scria pe ambalaj să o deschid cu 20 de minute înainte de a o consuma. Cred că comestibilă, otrăvitoare nu poate să fie, că se vinde în comerț. Sper să nu mi se facă rău de la ea. Oricum o țin deschisă de vreun sfert de oră și țin geamul deschis ca să nu mă intoxic de la miros.  Au ăștia o cultură a brânzei, fromagerie , etc. Deși nu scrie clar pe ambalaj cred că e expirată. Am aruncat-o până la urmă că puțea îngrozitor. Parcă era brânza aia care a infestat Tamisa din Trei într-o barcă de Jerome K. Jerome. 
Trebuie să caut mâine la o librărie vederi și timbre să trimit acasă.
Mă gândesc ce frumos o să fie când mă întorc acasă. O să ajung în pragul Crăciunului, o să facem un brad, o să cumpărăm cadouri, o să mergem la colindat la Câmpia. E mare lucru să ai familie și prieteni. Ce dracu făceam doi ani singur în Italia dacă obțineam bursa Pârvan. Nici nu vreau să mă gândesc.