LA STÂNGA!

Civitas Solis. Note de lectură.

Îmi place să citesc utopii: atunci când îti percepi lumea defectă şi neadevărată cazi în reverie şi proiectezi lumi perfecte. Oraşul Soarelui este una dintre ele. Nu e visul lui Campanella, ci metafora unei cetăţi perfecte trăite până la saţietate.

„- De ce se numeşte Oraşul Soarelui? Acolo casele sunt făcute, cum să zic, din soare?

- Da’ de unde. L-au numit aşa pentru că acolo vremea e frumoasă şi soarele străluceşte tot timpul.

- Cum adică? Acolo nu-s nori niciodată?

- De ce să nu fie? Sunt. Numai că oamenii noştri de ştiinţă au inventat un praf. Cum apar norii, se presară pe ei praful şi nu mai rămâne nici urmă de ei.... Pentru ploaie există un alt praf...”.

Controlul meteorologic este obişnuit într-o lume perfectă unde omul nu mai este supus intemperiilor. El controlează mediul natural, de la climă la peisaj. Fiind vorba de Oraşul Soarelui, spaţiul înconjurător e modelat folosind forma geometrică perfectă a universului pitagoreic:

„Şi mai aproape pământul era acoperit cu cercuri mari, multicolore (...).

- Parcă a tras cineva linii pe pământ cu compasul şi le-a pictat...”.

În Cetatea Soarelui nu lucrează decât maşinile, omul este salvat de chinul muncii cotidiene (munci şi zile hesiodiene) datorită inevitabilului avans tehnologic, care, în anul 2000 când nu vom mai fi copii, va atinge apogeul.

„Maşina asta mergea fără întrerupere, iar iarba ajungea imediat la un cuţit care o tăia mărunt (...) Lucrul cel mai uimitor era că maşina lucra singură. Locul de la volan era gol. (...) cercetară cu atenţie maşina pe toate părţile, dar nu găsiră urmă de fiinţă vie.” E şi normal pentru că era ceea ce se cheamă o combină universală circulară autopropulsată pentru sădirea plantelor, care taie iarbă, ară cu plugul, seamănă seminţele, afânează pământul şi în plus iarba tăiată o transformă într-un îngrăşământ pe care îl şi răspândeşte. Ce mai încoace şi încolo, face tot ce ar fi trebuit să facă proletarul agricol.

Şi toate plantaţiile făcute de asemenea maşini sunt, evident, în cercuri concentrice.

În Cetatea Soarelui mâncarea şi băutura sunt la liber, la discreţie, la toată lumea după necesităţi.

„Nu departe ... se afla un chioşc unde se beau siropuri de fructe şi apă minerală. Chioşcul nu avea vânzător, oricine voia să se răcorească se ducea acolo, apăsa pe un buton, şi paharul se umplea automat.”

Cât de diferit de simpla şi obişnuita lume burgheză: „La noi, dacă vrei să mănânci un măr, trebuie mai întâi să te caţeri în copac; dacă vrei căpşune, trebuie mai întâi să le cultivi; dacă vrei alune, trebuie să mergi în pădure. La voi e simplu: mergi la cantină şi mănânci ce-ţi pofteşte inima; la noi mai întâi munceşti, apoi mănânci”.

Cum este posibilă diferenţa asta esenţială. Ni se explică: în Oraşul Soarelui oamenii sunt ajutaţi de maşini, apoi trăiesc împreună şi muncesc organizat (economie planificată): „unii muncesc la câmp,..., alţii în fabrică, apoi fiecare ia ce are nevoie de la magazin”. How simple is that!

Ce mai este de adăugat pentru a ilustra lumea utopică perfectă a Oraşului Soarelui: că nu există diferenţe vestimentare şi toate lumea se îmbracă la fel, că lumea modei e controlată de fabrica de confecţii, că nu mai există infracţiuni şi toţi se pliază aceluiaşi cod moral.

Problema în Oraşul Soarelui era că aveau o arhitectură inspirată de modelul circular şi în plus casele se şi învârteau în jurul axei proprii. Datorită mişcării de rotaţie apusul devine răsărit, ziua noapte, stânga dreaptă şi se instalează o adevărată confuzie ideologică:

„Cum adică ce ne pasă? Trebuie ca tuturor să ni se pară ceea ce este, şi nu ceea ce nu este deloc. Nu ne ajunge că am încetat să ştim care-i dreapta şi care stânga! Atunci să nu zicem nimic dacă o să ne trezim într-o bună zi că ne aşezăm toţi în rând, unul suflând în ceafa celuilalt, şi mergem încolonaţi cine ştie unde!”.

Ca unul ce am trăit în Oraşul Soarelui, nu pot decât să fiu de acord cu Nikolai Nosov şi personajul său Habarnam (Neznaika), călător în Oraşul Soarelui. Nu ştiu dacă am făcut bine că i-am citit lui B. cartea asta.