Am citit un articol de epigrafie care mi-a
prilejuit următoarele reflecții despre «coafatul» unei inscripții. De multe ori
munca specialistului de vârf din științele antichității poate fi comparată cu
cea a frizerului. Nu degeaba ne spunea profesorul T. la curs că nu toată lumea
trebuie să ajungă istoric, că ne putem face și frizeri. Nu toți istoricii sunt,
însă, de comparat cu frizerii. Unii sunt hiperspecializați, aceștia sunt
coafezii. Acolo unde e vorba de mici completări, ajustări, în zona
completărilor și rectificărilor epigrafice, excelează coafezii. Ne putem
imagina inscripția virgină ca pe un personaj hirsut care vine la frizer. Acesta
face ce poate el mai bine, îl tunde, îi face o freză mișto, cu breton, cum se
pricepe el mai bine. Vine coafezul și zice: freza e complet greșită și hidoasă,
permiteți-mi să intervin. Aici se mai văd niște fire zburlite (i. e. nu s-a
văzut un capăt de hastă de la un E, o urmă a unei hedera distinguens, etc.), bretonul trebuie dat într-o parte.
Ba mai filează și niște smocuri de păr, așa de fantezie (pentru că în epigrafie
e nevoie și de fantezie). Freza rămâne la fel, doar un pic mai bine coafată.
Nimic, în esență, nu s-a schimbat în interpretarea inscripției, nu s-a adus
nici o informație nouă, s-a mai scris doar un articol în care un coafez a pus
niște frizeri la punct, le-a tras un perdaf pentru că au avut obrăznicia să
încerce să tundă. Sau să citească inscripții latine....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.