Am citit recent Aśvaghoșa Buddhacarita, o viață canonică a lui Buddha scrisă
cândva la începutul erei noastre. Știam dinainte episoadele care urmau să fie
descrise, dar izvorul rămâne izvor, încărcat de detalii inutile, profund hagiografic,
îmbibat de prozelitism și didactic în același timp.
I. 4. (mama viitorului Buddha) «înainte de a concepe,
văzu în vis un maiestuos elefant alb care a penetrat-o și, cu toate acestea, nu
a simțit nici o durere». Concepția divină, imaculată, în vis, deschide
discursul hagiografic al lui Aśvaghoșa și ne arată în ce cheie trebuie citită
evanghelia lui.
Urmează toate episoadele cunoscute, când fiul de rege,
claustrat și învăluit în minciuni, întâlnește bătrânețea, boala și moartea,
respinge plăcerile lumești, întâlnește un yoghin eremit etc. După care fuge în
pădure și se așează sub smochin pentru a căuta calea. Mănâncă o sămânță de
susan și un bob de orez pe zi, meditează și în final află că bătrânețea, boala
și moartea există pentru simplul motiv că există nașterea (XIV.79). Singurul
mod de a le evita este să scapi de naștere, respectiv de ciclul reîncarnărilor
succesive. Predicarea tehnicilor de meditație care conduc la rememorarea
vieților anterioare și în final la suprimarea nașterii, respectiv a existenței,
și la eliberare, este, în viziunea lui Aśvaghoșa, completarea misiunii fiului
de rege care a devenit (predestinat fiind) Buddha.
Nu cred că budismul și yoga sunt potrivite pentru lumea
noastră modernă. Cred că «occidentalii» (și noi românii post-decembriști
printre ei) nu înțeleg datele esențiale ale filosofiilor și religiilor
orientale. Totul se rezumă la un import de ritualuri exotice (exerciții yoga),
de concepte nedigerate (karma, chakra, nirvana etc.), la un mumbo-jumbo
orientalizant. Cred că un european care se apropie de yoga o face cu ochii
închiși și, în final, își face mai mult rău decât bine. Adică nu poate să vadă,
așa cum Dalai Lama n-a putut să vadă nici o particulă elementară în laboratorul
CERN de la Geneva. Pentru că nu credea că există și că nucleul atomic este doar
o invenție a științei vestice. Chakrele mele nu se pot alinia pentru că nu cred
în existența lor fizică, la fel cum nu pot prin meditație să îmi vizualizez
vieți anterioare, umane sau animale. Poate că e existat o convergență a
ideilor în himericul «mare secol» VI a. Chr., pe când trăiau în același timp
Pythagora, Buddha și Lao Tze, fiecare în lumea lui, dar de-atunci s-a evoluat
pe căi diferite. Și fiecare să stea pe calea lui. Totuși, când vreau să mă
calmez și să mă detașez de agitația cotidiană, am voie să mi-l imaginez pe
Buddha stând sub smochin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.