La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


joi, 9 februarie 2012

Turda mă'sii (4)



Muzeul de Istorie din ţara lui Ştefănie
Cui aparţin muzeele locale? Aparent muzeele şi patrimoniul naţional sunt ale ministerului culturii şi patrimoniului naţional. Scriu intenţionat cu litere mici pentru că acest minister este al unui stat, nu al unui Stat. Al unui stat retractil, care sub pretextul autonomiei locale a abandonat patrimoniul. Patrimoniul din Turda mă'sii, arheologic sau construit, în mod clar nu mai apartine statului cu s mic. Nu stiu al cui este, poate al lui Tudor Stefănie, primarul, al primăriei sau al turdenilor, aşa, în general.
Din păcate turdenii nu ştiu nimic despre monumentele lor. Toţi, la unison (sau cel puţin turdenii de rând cu care m-am intersectat şi am vorbit întâmplător) cred, sincer, că primăria e cea care construieşte ziduri din beton pe Dealul Cetăţii (acolo unde ei îşi pasc vacile, îşi plimbă câinii sau fac jogging) şi că primăria, prin Muzeu, este cea care face gropi (a se citi cercetări arheologice). Pentru că turdeanul nu prea e la curent că pe un deal de lângă municipiul lui, sau, mai precis, în intravilanul municipului lui, este un castru roman al unei legiuni, unul din cele circa 30 de castre legionare importante care au existat odinioară pe teritoriul actualei UE. Sau, să pun altfel problema, unul din cele vreo 3 castre legionare romane libere de constructii moderne, care pot fi cercetate arheologic, de pe teritoriul aceleiaşi UE. Nu, pentru turdean, castrul, "Pe Cetate" se mai numeşte şi "La gropi".
Vreau să le spun turdenilor, lui Tudor Ştefănie, tuturor funcţionarilor care beau cafele zilnic în clădirea primăriei, doamnelor amnezice uitate de vreme şi de istorie în Muzeu, neaveniţilor care-şi rod coatele puloverelor de birourile din pal, prea scump plătite, ale muzeului, că nu muzeul a făcut 41 de ani cercetări arheologice pe castrul de la Potaissa -Turda. În cazul în care nu ştiu sau au uitat cercetările, restaurarea şi conservarea primară au fost făcute de către Institutul de Istorie al Academiei (1971-1991) şi Universitatea Babes-Bolyai din fonduri proprii (1992-2002) şi ale Ministerului Culturii şi Cultelor redenumit recent Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin Universitatea Babeş - Bolyai (2003-2010).
Muzeul nu a făcut decât să administreze prost patrimoniul. Zidurile conservate sunt părăginite, distruse anual de vizitatori şi nesupravegheate în vreun fel. Deşi castrul este domeniu public şi ar trebui supravegheat de poliţia locală sau jandarmi, sau cum îi cheamă pe cei ce ar trebui să protejeze monumente de vandali. Piesele, artefactele descoperite, cela cca. 14 000 de piese intrate în muzeu din 1971 până azi, sunt inacccesibile, multe neinventariate, nu îndrăznesc să zic pierdute că poate se sesizează, din oficiu, poliţia de patrimoniu (ce vis frumos! ce reverie stranie în România de azi!).
În anul 2006 am facut cercetări arheologice pe autostradă, în zona blocurilor de la cariera Sănduleşti. Am construit o baracă din lemn care a rezistat câteva luni, până am încheiat cercetarea. Fiind optimist am construit una şi pe castru, pe Dealul Cetăţii, când am început cercetarea. A rezistat exact o săptămână, până niste turdeni de treabă i-au dat foc. Altfel spus, a rezistat exact atât cât s-a uscat trestia cu care era acoperită. După ce s-a uscat era numai bună de incendiat în Turda mă'sii.
Să lăsăm castrul deoparte. O cercetare arheologică preventivă în Turda (care suprapune în bună măsură oraşul roman Potaissa) este la fel de rară ca o ploaie torenţială în Sahara, ca rinocerul de Sumatra sau gorila de munte. Nu se cunoaşte nimic din ultimii 20 de ani. Muzeul se "ocupă", cu pletora lui de specialişti, arheologi experţi de renume mondial care nu ştiu nici să deseneze la scară pe hârtie milimetrică. E drept că au studii superioare de filologie, istorie modernă, facultăţi particulare la seral. Pentru că alte criterii decât competenţa sau calitatea ştiinţifică primează în Turda mă'sii: vecinătatea cu epicentrul, adică primarul. Lanţul slăbiciunilor al lui Caragiale este fix zero: este de-ajuns să fii cunoştinţă a unuia de care a auzit Ştefănie ca să fii angajat la muzeu. Cam atâţia bani face Instituţia, de data asta cu I mare ca să fiu pe placul directoarei muzeului. Haireto!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu