La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 9 iunie 2012

TURDA MĂ’SII (5).



Alegeri în oraşul distopic.

Azi am constatat cu surprindere că duminică trebuie să votăm, să ne alegem primarul şi consilierii pentru următorii patru ani. A fost o campanie silenţioasă şi discretă, n-am văzut nici o dezbatere între candidaţii la funcţia de primar. Am văzut doar afişe pe fiecare stâlp şi în fiecare vitrină cu chipul candidaţilor principalelor partide PDL, USL şi PC (care aici are candidat distinct de cel al USL). O să fiu surprins duminică când o să văd pe buletinul de vot o mulţime de aventurieri anonimi, posesori de afişe format A5 distribuite cu zgârcenie pe pereţii caselor străzilor lăturalnice, care vor obţine toţi împreună procentul de 1%. Am receptat din mers doar lozincile lipsite de imaginaţie strigate prin megafoanele autoturismelor de campanie: Ştefănie rămâne la primărie! (PDL) şi Ştefănie pleacă de la primărie! (PPDD).
Aproape că nu a existat campanie electorală dar nu pot zice că asta m-a deranjat. Am priceput de la bun început că este o luptă între două forţe politice şi doi monomachoi: Tudor Ştefănie, fostul şi actualul primar portocaliu şi Cristian Matei, preşedintele PSD Turda.
Cum să alegi între cei doi? Eu când nu mă pot decide apelez la istorie, la exemplele pe care ni le oferă experienţa trecută. În Republica romană exista un interval între magistraturi pentru ca fostul magistrat să poată fi tras la răspundere. Un intermezzo de simplu cetăţean  când nu se mai bucura de imunitate. Să-i oferim cu generozitate domnului Ştefănie o perioadă de simplu cetăţean „turdean”, să poată răspunde (dacă este cazul) pentru gestionarea marilor proiecte europene de ctitorit saline, canalizări şi pavaje, parcuri şi altele asemenea.
Tot în Roma antică magistraturile erau honores et munera, onoruri dar şi corvezi. De aceea, fiind o societate timocratică, nu putea orice linge-blide să aspire la o funcţie politic-administrativă de unde să se căpătuiască. Se căpătuiseră cumva strămoşii, părinţii sau el însuşi înainte să candideze. Ca magistrat îţi purtai însemnele magistraturii cu mândrie, stăteai în loja oficială în amfiteatru, dar apoi trebuia să poţi răsplăti comunitatea cu un act de evergetism din averea proprie (să finanţezi construirea unui apeduct pentru cei din Barbu Lăutaru, de exemplu). Pe când un linge-blide cocoţat în scaunul de primar nu poate face asta decât după ce îşi înfundă mâinile până la coate în avutul public. Mai pe româneşte spus, depinde când ţi-ai construit vila: înainte sau după ce ai devenit primar. Aici este avantaj Cristian Matei.
Apoi trebuie să mă întreb: cine votează în Turda?  O statistică recentă arată că oraşul Turda, fără comunele arondate, are o populaţie de 49 370 locuitori (în 2011, http://www.turdanews.net/articole/actualitate/14962-populatia-turzii-e-in-continua-scadere.html). Deci, rotunjind, cca. 50 000 de oameni. Discutam cu cineva zilele trecute şi îmi spunea că în Turda lucrează cca. 3000 de oameni. Încerc să îmi imaginez ce fac, cum şi din ce trăiesc restul de cca. 47 000. Dacă excludem copiii şi pe cei care lucrează prin Cluj-Napoca, rămân, totuşi,  foarte mulţi pensionari, şomeri şi asistaţi social. Nu am nici cele mai elementare noţiuni de sociologie pentru a putea aprecia cu cine vor vota aceştia. Mă îngrozesc doar când privesc cifrele şi îmi dau seama în ce marasm se zbate oraşul ăsta. Şi mă întreb de ce vrea cineva să fie primar aici.
Plecând de la ideea că un singur vot contează, pentru că altminteri jocul democratic nu are sens, o să votez pentru Cristian Matei primar şi lista de consilieri USL.  Pentru că sunt alergic la feudalism, funcţii viagere şi zâmbete cabotine.      

5 comentarii:

  1. offtopic: avem opinii opuse in atatea privinte, incat ma intreb, efectiv, de ce dracu ma mai tii in blogroll ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. se poate detalia? De unde privesc eu se vede altfel.
    Si nu prea ma pricep la gestionarea blogului, nu stiu sa-i scot pe cei deja intrati in blogroll

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu e relevant intotdeauna comentariul de pe CA, depinde de reactia la comentariile celorlalti, de starea de spirit etc. Merci pentru adresa.

    RăspundețiȘtergere