Ar trebui să am gânduri de vacanță, ușoare, pozitive și zen. Din păcate, din rămășițele zilelor de vară nu pot reține prea multe lucruri bune. Știrile interne sunt alarmante și desenează un viitor apropiat nesigur, lipsit de predictibilitate. Deficite, proiecte abandonate pentru că nu mai pot fi finanțate, restructurări și reduceri de personal, incapacitate de plată a salariilor în sistemul bugetar din România, asta e tot ce aud la televizor, radio, sau citesc pe fluxurile de știri de pe rețelele sociale. În vacanță ești relaxat și neatent la știri, dar cu toată atenția distrasă se instalează un sentiment difuz că ceva rău o să se întâmple și o să ne schimbe viața, așa cum o știam. Reorganizarea aparatului bugetar m-a afectat deja, dar încă nu realizez cum, pentru că pachete noi de măsuri sunt așteptate în viitorul apropiat. Departamentul în care lucrez din 1997 nu va mai exista din toamnă de aceea mă încearcă un puternic sentiment de inutilitate. Am lucrat aici mulți ani și am încercat tot timpul să fac lucrurile bine, cumsecade, am muncit mult și acum mi se pare că totul a fost fără sens. Sunt demoralizat când văd că aproape nimic nu mai contează, că poți din pix să desființezi o structură de educație și cercetare care există de pe vremea lui Pârvan și a Universității Daciei Superioare. Poate că era desuetă fiind atât de veche, dar în toate universitățile din lumea asta arheologia e un domeniu distinct. E drept că la noi s-a micșorat în ultimii ani până a devenit irelevantă și insignifiantă. Și orice e insignifiant are toate șansele să dispară de tot. Mă simt reprezentatul unei specii pe cale de dispariție, ca tigrul siberian sau rinocerul de Sumatra. Meseria mea a devenit irelevantă pentru societatea românească de azi, chiar mai devreme decât anticipam.
Alte știri alarmante vin din plan extern, din geopolitica mondială.
Primirea lui Putin de către Trump, cu covor roșu și aplauze, după ce de câțiva
ani auzim doar că e un criminal de război cu mandat de arestare emis de
tribunalul penal internațional, mă deconcertează puțin. Știu principiul din
relațiile internaționale după care par in parem non habet imperium, dar parcă mă
așteptam la mai multă decență. Și din nou se instalează acel sentiment difuz
că ceva rău stă să se întâmple în viitorul apropiat.
Știu că în vacanță e bine să citești lucruri plăcute, romane și literatură de ficțiune.
Te mai uiți pe Netflix, doar la comedii romantice, să nu-ți
afecteze karma. Cum nu mă pot abține, mi-am aruncat ochii pe unele numere de
reviste de specialitate și am fost dezamăgit de nivelul producției
istoriografice din România. Am citit un articol cu mari
pretenții, care anunța rezolvări decisive. Niciun izvor nou, o lipsă totală de metodă, niciun plan, o schemă, o
demonstrație. O bălmăjeală polemică care umple inutil spațiu tipografic. Pare că nu mai avem
repere, nici exigențe, dar ne pretindem oameni de știință. Poate că așa se explică
și de ce suntem atât de ușor de comasat cu literatura, de exemplu.
