Dacă te uiți azi în jurul tău vezi o societate radicalizată. O radicalizare de dreapta și te întrebi cum a ajuns România așa după atâția ani de regim comunist, de dictatură a proletariatului. Cum este posibil, după condamnarea timp de 50 de ani a hitlerismului, fascismului, legionarismului, ca o dreaptă amorțită să renască de niciunde. Cine se întreabă asta, de unde a apărut Noua Dreaptă, Sechila, Potra și CG cred că e prea tânăr și nu își aduce aminte de anii '90. Eram student în 1992 la Cluj și am ajuns într-un cămin studențesc unde erau cazați bursierii umaniști din Cluj. În multe camere era portretul Căpitanului pe pereți. Erau de vânzare atunci în cămin, Gazeta de Vest, Pentru legionari a lui Codreanu scos de o editură atât de obscură de parcă era tras la xerox. Oricum, circula și o variantă trasă la xerox după o ediție apărută la Madrid. Se publica ''Garda, Căpitanul și Arhanghelul din cer'', ''Parașutați în România vândută'' sau ''Istoria Mișcării Legionare'' a lui Horea Sima. Le am pe toate în bibliotecă, cumpărate atunci, din curiozitate. Din același motiv am audiat la biblioteca centrală, tot în anii '90, niște conferințe ținute de Ion Gavrilă Ogoranu sau de niște băieți ascetici cu păr lung, cu ii și pieptare populare, care ne-au vorbit despre sacrificiul lui Moța și Marin. De-abia la vârstă adultă, după anii 2000, am aflat depre pogromurile din Iași și București, despre lagărele din Transnistria. Pogromul de la București din timpul rebeliunii legionare îl știam doar din varianta lui Sergiu Nicolaescu unde Mircea Dinică era Domn' Semaca îmbrăcat în haină de piele sau din Delirul lui Marin Preda. Prima dată când am citit despre deportarea în Transnistria a fost din cartea lui Ieronim Șerbu, Nunta în stepă. Nu aflasem din cărțile de istorie sau din cursurile de la facultate din anii '90. Era o atmosferă legionaroidă în Clujul anilor '90 și nu vreau să îmi imaginez cum era în epocă la Iași sau la București. De aceea suntem acum unde suntem, cu Șoșoaca negaționistă a Holocaustului și Călin Georgescu repetând discursurile lui Antonescu. Cu statuia lui Vulcănescu și adoratorii lui Mircea Eliade, istoricul mondial al religiilor. Cu o Dreaptă care n-a dispărut niciunde, doar a hibernat 50 de ani.
