La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


marți, 22 februarie 2011

TURDA, QUEBEC PARIS SI RETUR



Canadiano quid frigore pejus ? (I)
Încă de la primele contacte cu Québecul şi quebecoşii (nativi sau adoptivi) am fost avertizaţi asupra problemei frigului canadian. Se pot scrie romane despre frig în Canada, despre zăpadă, se poate glosa la infinit pe marginea problemei percepţiei frigului canadian de către emigranţi. Circulă bancuri printre emigranţi, mici povestioare haioase prin internet, depre curajul emigrantului frânt de frig şi de oceanul de zăpadă. Orice s-a scris şi se va scrie este insuficient şi neconvingător.
Septembrie - octombrie
Cei cu care am vorbit în lunile septembrie şi octombrie despre iarna care urma aveau propria lor versiune (apocaliptică). Unii povesteau despre pe frigul nepământean care crapă pielea de pe faţa negrilor (cei mai expuşi şi mai neadaptaţi, dat fiind că vin de pe continentul aflat la polul meteorologic opus), alţii despre vântul năprasnic al acelor tempêtes de neige care mişcă pereţii caselor, alţii despre zăpada nemăsurată care acoperă totul, diluvial-apocaliptic. După toate aceste discuţii, eu şi I. ne uitam complice unul la altul şi ne spuneam „oamenii aştia au o problemă”. Era limpede că sunt şocaţi şi marcaţi de efectele iernilor trecute şi că exagerează, credeam noi. Dar cum era „vara indiană” nu ne băteam prea tare capul.
Noiembrie
În noiembrie au început pregătirile quebecoşilor pentru iarnă. Discret, dar suficient cât să remarci şi să te îngrijorezi. În primul rând casele trebuiau pregătite. Casele sunt foarte frumoase, drăguţe, ca nişte case de păpuşi. Sunt din lemn, dar nu din bârne cum m-am aşteptat ci din scânduri. Adică au stâlpi pe colţuri, grinzi pe laturi dar pereţii sunt din scânduri. Aşa se fac la noi coteţele. Dar aceste coteţe canadiene din lemn sunt apoi dublate cu rigips în interior, cu ceva folie din plastic (un izolir numit energy shield) în exterior, acoperit cu plastic ce imită scândura vopsită, cu similipiatră sau cu cărămidă aparentă. Toate deschiderile sunt bine astupate cu termopan. În interior încălzirea se face cu instalaţii cu curent electric (încălzirea propriu-zisă, apa caldă, aragazul, totul este pe curent, nu am văzut gaz metan). Totul e aşa de bine izolat că termostatul nu a trebuit mişcat toată iarna, indiferent dacă afară erau - 5° sau - 45°, iar dacă făceai un ceai creştea temperatura în cameră cu 2-3°. Pregătirea caselor de iarnă însemna schimbarea energy shield-ului, a învelişului exterior şi astuparea tuturor găurilor pe unde ar fi putut pătrunde frigul. Renovarea asta nu se făcea chiar anual, dar avea o anumită periodicitate.
Au început să apară apoi garajele şi tunelurile din rafie. În faţa caselor se construiau nişte garaje din rafie pe schelet metalic şi tot aşa nişte tuneluri care duc de la uşă până pe trotuar. Credeam că tunelurile astea le pun ca să nu trebuiască să măture zăpada din faţa casei, trotuarele şi şoseaua sunt curăţate de primărie. În fond garajele sunt făcute pentru ca maşinile să nu le fie îngropate în zăpadă în fiecare dimineaţă de către maşinile care curăţă şoseaua şi trotuarele, iar tunelurile pentru a nu le acoperi uşile şi pentru a nu li se bloca ieşirea din casă. Adică, dimineaţa oamenii vroiau să poată pleca la serviciu. Mi se pare normal.
Era, oricum, distractiv cum se pregăteau de iarnă şi afară erau 20° cu plus (probabil era „vara indiană” despre care vorbeau toţi şi despre care nu pot să precizez în care din cele trei luni de toamnă a fost).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu