La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


vineri, 6 iulie 2018

Football


Ăsta e ultimul meci la care m-am uitat la Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Cel în care Brazilia a pierdut cu 2-1 cu Belgia în sferturile de finală. Nu din motive ideologice: că a câștigat capitalul contra talentului, banul împotriva creativității, de exemplu. Deși, asta s-a întâmplat până la urmă, dar cheia de lectură e greșită. Talentul pur, individul dăruit, individualitatea în sine a pierdut în favoarea colectivismului, a sistemului. Nu mă interesează cotațiile și salariile individuale ale jucătorilor Franței și Braziliei și cât la sută reprezintă ele din PIB-ul României, cât mă interesează problema sportului ca sistem.  Ca sistem, expresie a organizării colective, a inteligenței unui mușuroi de oameni așa cum tind să devină statele super-reglementate din vestul și nordul Europei.
Și o să  dau un exemplu personal. B. (11 ani) joacă tenis de la 4 ani cu antrenori din România. Acum doi ani într-o vacanță scurtă în Munții Apuseni ne-am întâlnit cu o familie româno-olandeză a căror fiu, R. (11 ani) juca și el tenis, de vreo doi ani.  Și, ghicitoare, cine juca mai bine?  Apoi, din discuții, am constatat că familia olandeză plătea, la clubul orășelului din Olanda, pe un an cam cât se plătește pe o lună pentru ore de tenis în România, în situația în care olandezii au salariul de 10 ori mai mare decât românii (în euro). La fotbal e același lucru. Școli private de fotbal înființate de oameni care vor să câștige niște bani din pasiunea și orgoliul unor părinți, în afara unui sistem care să continue undeva, în niște școli de fotbal susținute de stat sau privat, dar în durată medie. Totul e individual, liberă inițiativă, speculă și capital mărunt, în absența unui stat retras de peste tot pe care nu-l mai interesează decât politicianismul, propaganda națională și păstrarea unor sinecuri și funcții administrative. Din perspectiva unui simplu spectator la meciul Belgia – Brazilia, România mi se pare un stat confiscat de niște interese mărunte de vreo treizeci de ani încoace. Rezultatul este că ne uităm la campionate la televizor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu