Nevăstuica
Mersul cu trenul te expune la tot
felul de conversații. Oameni normali, alții cu probleme la mansardă, tăcuți
și vorbăreți, oameni de la țară și de la oraș, femei frumoase și femei urâte, bărbați,
copii, grași sau slabi, spălați sau împuțiți, tineri și bătrâni, deștepți și
proști, tot spectrul de ființe călătoare este acoperit. În tren nu alegi, alege
hazardul pentru tine. Cum în ultimii trei ani am călătorit foarte mult pe ruta
Cluj – București și retur cu toate mijloacele de transport posibile, am traversat
diverse experiențe de voiaj. De la tăceri insistente și ascunderea deliberată a
nasului într-o carte și a urechilor în
căști, la conversații istovitoare cu multe detalii din viața personală a preopinenților.
Călătoria cu avionul este cea mai sigură din acest punct de vedere. Acolo toți
sunt grăbiți să ajungă la diferitele strungi (check-in, control de securitate,
porți de îmbarcare) și se poartă ca niște
animale crispate necuvântătoare. Odată urcați în avion se instalează frica de
decolare și aterizare, de turbulențe etc., și atenția este captată de jocul de
mim al stewardeselor, de preocuparea lor monotonă și mecanică de a-ți da
pachețelele, de a-ți turna lichidele și de a-ți strânge gunoaiele într-un mod
reglementat și disciplinat. La călătoria cu avionul totul este supus protocoalelor
bine respectate, iar călătorii sunt practic niște oi împinse pe coridoarele
strâmte ale regulilor aeroporturilor. De parcă s-ar prăbuși avionul dacă cineva
își uită o monedă în buzunar, are un roll-on în bagajul de cabină sau ține
măsuța coborâtă la decolare. Dacă nu ești dispus să renunți la toate
libertățile individuale pentru a te încadra în tipul călătorului – model cu
avionul, ce îți mai rămâne? Carrozza letto, vagonul de dormit, sau pentru bani
mai puțini, cușeta de patru sau de șase locuri. Vorba unui prieten care îl cita pe Alifantis:
oare de ce Florian Lungu preferă Trenul de Noapte?
Poți auzi multe povești
în trenul de noapte. Ultima dată am venit cu un băiat din Făurei, care mi-a
detaliat problemele fotbalului local cu povestea de succes a lui Bănel
Nicoliță, apoi mi-a povestit aventurile sale de muncă sezonieră în Cluj,
Budapesta și mai ales la un abator din Germania. O persoană care pleacă din gospodăria
rurală câteva luni pe an pentru a strânge bani. Vede orașe și locuri din lume, trăiește în universul restrâns al
muncitorilor manuali delocalizați, fără acces la comunicarea în limba țării
unde lucrează, cu mintea la și în satul lui. Mi-a descris toată gospodăria cu
animalele crescute acolo, cu un vier care însămânțează în satul lui și în alte
câteva din jur, cu rațe care se înmulțesc anarhic și sunt decimate de un câine
aproape sălbăticit din vecini (căruia tot încearcă să-i facă de petrecanie și
care se dovedește rezistent la otrăvuri de șobolani), cu vaci care mănâncă
rapiță și mor și altele asemenea. Când am ajuns la vaci mi-a povestit că are o vacă
care dă lapte numai din trei țâțe pentru că a patra i-a mușcat-o de două ori o
nevăstuică. M-a întrebat dacă știu ce e
o nevăstuică și i-am zis că da, e un mic mamifer carnivor, înrudit cu dihorul.
A precizat că e foarte rapidă, că se mișcă că nici nu o vezi. Am confirmat că e
rapidă, că am văzut și eu nevăstuică de câteva ori în copilărie. El mi-a zis că
nu a văzut niciodată, dar știe că există pentru că toată iarna împletește coama
la cal. «Toată iarna stă pe cal și împletește, despletește, împletește,
despletește...». Și atunci mi-am dat seama că în mintea lui de om de peste 40
de ani dintr-un fel de orășel rural de lângă Brăila nevăstuica nu era un mamifer
din familia Mustelidae, ci un fel de strigoaică / zână care fură laptele vacilor
mușcându-le țâțele și care împletește, de plictiseală, iarna, coama cailor. Și
eu eram un prost cu ochelari care se lăuda că a văzut-o.
La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)
luni, 3 septembrie 2018
CARROZZA LETTO
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Faină postare.
RăspundețiȘtergere