Un lapidariu medieval deschis câteva ore o dată la 30 de ani
Acum două săptămâni
am participat la vernisajul unei expoziții inedite: lapidariul medieval și
premodern al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. De ce zic inedită?
Pentru că în ciuda prezentării moderne, actuale, a restaurării recente a
monumentelor și a renovării spațiului expozițional, monumentele și structura
lor vin de undeva din trecut. Și am realizat încă o dată, că înțelegem
azi în spațiul comun transilvan și datorită tradiției științifice maghiare moderne,
pe care nu putem să o ignorăm. Monumentele expuse sunt elemente arhitectonice,
piese romanice, gotice și renascentiste încastrate odinioară în case din
Cluj. Case construite de oameni, pe care colegii mei medieviști și istorici de
artă, îi cunosc după nume și vorbesc despre ei ca despre niște cunoștințe
vechi. Oameni care au trăit în secolele XVI și XVII în Clujul în care trăiesc
și eu azi, doar că mai prin centru.
Plimbându-mă prin lapidar, la vernisaj, am înțeles, în
primul rând un lucru, un lucru simplu. Că trăim în lumi disjuncte: suntem pe de
o parte cei interesați de patrimoniu, pentru care un monument de piatră
înseamnă multe ore de studiu, de petrecut în bibliotecă, pentru înțelegea
locului și semnificației respectivului monument și de cealaltă politicienii,
tout court. Noi, academicii, cei cu doctorate neplagiate, cu nopți nedormite ca
să redactăm vreo două pagini cu sens, contributive, pe care să le publicăm
într-o revistă cu circulație limitată, prost plătiți în sistemul educațional și
de cercetare din România postdecembristă și politicienii, cu înțelegere
limitată, parțială, cu bani primiți ușor de la bugetul pe care ei îl
gestionează cu grație. Desigur că unii sunt mai subtili, mai finuți, ca o
doamnă ministru prezentă la eveniment. A vorbit cu ștaif, foarte atentă la
cuvinte în context, plutind pe deasupra lor și recitând platitudini din care
puteai înțelege orice dorești. Primitivismul discursului politic se pare că a
hibernat în clădirea primăriei clujene și s-a redeșteptat azi. Cred că mediul
influențează mai mult decât ne place să credem. Neatent la context, primarul în
funcție a citat din Iorga și din președintele academiei, ca și cum era la
sărbătoarea tricolorului, a punerii de coroane la monumentelor eroilor sau, din
păcate, la deschiderea anului școlar la o școală de la țară. Cei care au
organizat expoziția au vorbit concret, cu niste discursuri la obiect și
restrânse, în timp ce politicienii s-au produs mai mult sau mai puțin atenți la
context. Dacă ministresa culturii a fost decentă, în parametri, nu același
lucru se poate zice despre primar. În fundalul discursului lui zâmbea Funar,
victorios de dincolo de fostele mandate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.