JURNAL BELGIAN

 

25 noiembrie

Scrisoare  acasă

Să încep cu începutul, adică de când ne-am despărțit la Matei Corvin. Drumul meu a fost cu peripeții. Măgarul ăla de șofer care semăna cu Marius Tucă m-a lăsat la ora 3.30 dimineața în centrul Budapestei. Nu numai pe mine, pe toți pasagerii. În disperare de cauză, noaptea în Budapesta, fără să știu ungurește și fără un forint în buzunar, am luat un taxi până la aeroport, care m-a costat 20 de dolari. Ajuns acolo am aflat că numai în filme aeroporturile sunt deschise toată noaptea. Aici am înghețat două ore în fața aeroportului  până când s-a deschis la 6 dimineața. Zborul cu avionul a fost ok, cu excepția unor turbulențe când avionul se zguduia din toate țâțânile și stewardezele și-au lipit câte un zâmbet forțat pe față. Mi-a trecut prin minte că ar fi stupid să mor în accident de avion la prima mea călătorie cu avionul. Am ajuns la Bruxelles unde m-am întâlnit cu profesorul N., care e cam la fel de punctual ca profesorul B.: trebuie să mai adaugi 30-40 de minute la ora pe care ți-o spune. M-am cazat în oraș la o gazdă pe care a găsit-o profesorul N., la madame Nelisse, unde chiria e de 8000 de franci belgieni (prescurtez aici BEF, că o să-ți mai scriu despre prețuri). Mă rog, camera unde stau e cool, occidentală (deja urăsc cuvântul și lumea asta, România e cea mai frumoasă și ospitalieră țară din lume). Am un pat, un birou, o veioză cu braț mobil, cu halogen, un dulap. Nu e frig, e plăcut. Este un calorifer cu potențiometru pe care îl reglez eu cât să fie de cald.

Profesorul N. e un tip extraordinar, m-am simțit la un moment dat ca adoptat: mi-a dat brânză, ceașcă, zahăr, șervețele, cuțit, geantă, plicuri de cappuccino, bani împrumut. Mi-a dat și un walkman să ascult muzică și casete, Schubert, Haendel etc. Noroc că mi-a dat și un chansonetist francez și Nat King Cole, să am și muzică ușoară. M-a dus sâmbătă la o conferință despre mănăstirile din Moldova unde publicul era diaspora românească din Bruxelles. Duminică m-a dus la o recepție la ambasadă, unde m-am simțit cam stingher.

Marea deosebire între Bruxelles și Cluj este că aici nu este noroi pe stradă și nu sunt stropit până în cap. N-am căzut în cur când am văzut Occidentul, cea mai bună dintre lumile posibile. Mâncarea nu-i ieftină și toată lumea cumpără la hei-rup din supermarketuri și piețe.  Cantina aia din campus nu mi se pare ieftină deloc și cred că nici studenților, pentru că am văzut că mulți preferă să mănânce un sandwich. Și, totuși, belgienii par să aibă bani, dar sunt atenți cu ei.

Singurul lucru care mă bine dispune este, să nu râzi, biblioteca. Este o bibliotecă imensă, pe opt nivele, totul în regim de raft liber. Sunt aici toate cărțile și revistele din lume, inclusiv românești. Am găsit să citesc despre Sucellus încă un an de aici înainte. Ieri am cunoscut-o pe M. M. și am vorbit despre ce studiez eu. Profesorul N. tot insista zi aia cu șchiopu’, anume despre pasajul din Apuleius. Pe M. M., oricum nu tare o interesa. Am vorbit românește și am băut țuică din Maramureș. Oricum, am ajuns cu discuția la folclor, la teza ta și mi-a făcut cadou două volume pentru tine, unul despre plante și calendar și altul despre zâne și sfinți.

N., imaginează-ți că la bibliotecă nu vorbesc nimic, cu nimeni, câte o zi întreagă. Și nu cunosc regulile de aici. De obicei sectorul periodice de la bibliotecă e deschis până pe la 8. Azi la 6 n-am observat  că am rămas singur și cineva a stins lumina cu mine acolo.

26 noiembrie

Vineri. Nu prea mă mai stresez cu franceza. A trecut o săptămână de când sunt aici și m-am resemnat. Până acum mă așteptam să vorbesc franceza, ca prin minune, să mă trezesc, brusc, dimineața vorbind franceză. În realitate nu am cu să învăț când schimb doar câteva cuvinte pe zi cu vânzătorii. Azi la bibliotecă am tăcut atât de multe ore încât seara, când m-am întâlnit cu domnul N., eram cumva răgușit, nu de frig, ci de atâta tăcere. Încă nu am răcit, deși nu pricep încă, după o săptămână cum funcționează încălzirea centrală din casă și caloriferul din camera mea, Uneori arde, alteori e rece, deși la baie curge apă caldă. Cu toate că potențiometrul caloriferului e nemișcat, pus la maxim. Și uneori noaptea îmi e cam frig.

Am pus scrisoarea pentru I. la poștă și sper să ajungă, că i-am pus un timbru pentru Grecia de 21 BEF. Negresa aia de la magazin nu știa ce fel de timbru trebuie pentru România. Eu am zis ca pentru Grecia,  gândindu-mă la distanțe, dar mai știu eu ce convenții poștale au țările din UE. Sper că o să ajungă pentru că e singurul mod de comunicare pe care îl am la dispoziție. Ieri domnul N. mi-a zis că o să ne uităm pe internet duminică, că e mai ieftin duminica (!?). Se împlinește o săptămână de când ne tot uităm pe internet și trimitem emailuri. Azi m-am distrat de domnul N. că a venit la bibliotecă la ULB cu bicicleta. Are un mountain bike pe care, ca să nu i-o fure cineva alegat-o cu un cablu gigantic  lung cam de un metru și cu un diametru de cca. 4-5 cm. Când am plecat s-a urcat pe bicicletă îmbrăcat în pardesiu și și-a tras pe cap o cască de-aia de biciclist vitezoman.  Nu m-am putut abține și m-am hlizit și cred că m-a văzut pentru că apoi mi-a zis ca lui Cioran îi plăcea să umble pe bicicletă (că cică l-a cunoscut pe Cioran).

Am citit, conspectat și fișat de mă doare mâna. Azi n-am cunoscut nicio somitate. Sper să scap și în weekend. M-am hotărât însă ca odată ajuns acasă să învăț bine engleza, să am și eu o limbă de conversație. Aleluia cu franceza, vreau să știu atât cât să pot citi ușor.

Domnul N. zice că mă duce el la o piață unde niște pantaloni costă doar 50 de franci. Un suc costă aici 50 de franci. Nu știu pe ce lume trăiește omul acesta. Este un savant desăvârșit, miercuri trebuie să predea o carte la tipar și se tot scuză că nu are timp pentru mine. Eu mă bucur că mai scap de programe și mai stau pe la bibliotecă să apuc să mai citesc câte ceva.

Te duc eu la un magazin cu prețuri mei populare  de unde ne aprovizionăm noi, te duc eu la arăbime. Nu știu unde e arăbimea asta vestită cu prețuri mici, pentru că pe unde colind eu toată ziua, pe Rue Malibran și în Place Flagey sunt numai africani, arabi și greci. Cum pierd mult timp prin zonele astea am senzația că Bruxelles-ul e locuit doar de africani și arabi. Cel puțin în magazine toți vânzătorii sunt negri și vorbesc o franceză bizară și greu inteligibilă. Când îi întreb combien des francs coûte ça?  aud, ca răspuns, doar un sosofro. Și toți emigranții ăștia fac comerț, toată lumea vinde ceva aici. Domnul N. se întreabă cine mai și cumpără.