La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


duminică, 8 noiembrie 2015

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (10)

Țara se mișcă!

Nu știu dacă țara se mișcă, dar știu sigur că corupția ucide (scuze pentru cacofonie, dar e aproape inevitabilă).  Când am fost bolnav sau am ajuns în spitale, am evitat să dau șpagă. Nu vreau să zic că mi-a cerut cineva. Nici un doctor, dintre cei cu care m-am întâlnit întâmplător, nu m-a lăsat să cred că așteaptă să îi dau ceva. E drept că am umblat mai ales pe la cabinete și clinici particulare și, doar ocazional, am profitat de analize sau consultații decontate de CAS.  Oricum nu am card de sănătate, deși am fost de cinci ori la poștă după el (degeaba).  Repet, nimeni nu mi-a cerut șpagă în sistemul medical, dar anul trecut am cam avut senzația că în România poți să mori pe drum între spitalul de stat și clinica particulară. Dar, repet, era o senzație.

Zilele trecute mi-a expirat permisul de conducere. Și am mers la poliția rutieră să mi-l preschimb. Am plătit 68 de lei la CEC pentru plasticul emis și pentru munca de 5 minute a funcționarei de la ghișeu. Nici o problemă. Dar trebuia să îmi refac analizele medicale. Și pentru că sunt comod și nu am timp, am vrut să rezolv într-o singură zi. Ce să vezi? Chiar în fața secției de poliție, pe strada Albac, era un  cabinet medical care îți făcea toate analizele necesare foarte rapid, pentru numai 100 de lei. Mi-am pus de cîteva ori mâna pe nas, am pus un picior în fața celuilalt, am ascultat niște șoapte, am citit  câteva cifre și litere de pe carnetul dicromaticilor și de pe perete, mi s-a luat tensiunea peste pulover, totul în cinci minute. Și am plătit 100 de lei la cabinetul din fața poliției rutiere. Am presupus că era un vad bun. Și nu mi-am pus problema cum de l-au obținut. Poate prin corupție, dar nu m-a interesat. Eu am vrut să-mi rezolv problema, adică să-mi depun actele pentru preschimbarea permisului în timp util. Știu că n-am dat șpagă, pentru că am primit bon, dar, totuși, mă întreb dacă nu am consimțit la perpetuarea unui sistem corupt. Cine nu sare, nu vrea schimbare! Total de acord.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.