DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (36)

 MUTRA

Ieri am fost la deschiderea unui nou spațiu al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, în comuna vecină, Florești. Clădirea masivă a noului muzeu, numit MUTRA - Galeria Istorică a Transilvaniei, a fost construită pe un teren concesionat de primăria Florești cu bani europeni din PNNR. Nu mai repet aici câte mii de metri pătrați de spațiu util pentru expoziții, depozite, laboratoare și birouri au apărut peste noapte, nici câte zeci de milioane de euro a costat. Am fost întrebat, pe vremea când era doar un proiect, dacă pot să dau un singur argument pentru care acest muzeu trebuie construit și am spus simplu, primul lucru care mi-a venit în cap, că este primul edificiu cu funcții muzeale construit în România după 1989, adică în ultimii 36 de ani. Cu toate acestea unii întreabă retoric: dar de muzee avem noi nevoie, nu ar fi mai bine să se construiască școli, grădinițe și spitale? Este o întrebare legitimă la care nu vreau să răspund, din principiu. Suntem în țara în care se închid câteva școli pe an în mediul rural, din cauza pustiirii satelor și a scăderii curbei demografice. Desigur că este nevoie de localuri noi pentru spitale, așa cum este nevoie și de spații muzeale noi. Dacă știu bine se construiește la Cluj, cu aceiași bani europeni (POR, PS), spitalul regional de urgență. Aș vrea să-i răspund omului de pe stradă, indignat în comentarii pe facebook, că așa cum e nevoie de școli și spitale, e nevoie și de muzee într-o societate civilizată. Desigur, nu în societatea în care sunt atacate ambulanțele pornind de la niște clipuri de pe tik tok, dar într-una care vrea să-și păstreze memoria istorică și culturală. Ce o să învețe copiii lui în miile de școli nou construite ? Numai matematică, ca să-și numere banii, lucru foarte important, dealtfel în societatea capitalistă de azi.

Guvernanții actuali tratează cu nepăsare și dispreț patrimoniul și pe păstrătorii lui, angajații din muzee. Aceștia sunt niște cenușărese în grilele de salarizare ale Ministerului Culturii, cu coeficienți mici, ca și cum ar fi doar niște băutori de cafele și consumatori de resurse. Atitudinea omului de pe stradă (de muzee avem noi nevoie?) se propagă de sus, de la guvern, care disprețuiește muzeografii și munca lor. O muncă despre care se știe foarte puțin, de altfel. Ilie Bolojan a rămas în memoria colectivă prin modul simplist și radical în care a gestionat situația muzeelor din Oradea și oarecum resimțim aceeași practică adusă la scară națională. Cred că a fost dus, copil fiind, cu școala în excursie la muzeu pe vremea lui Ceaușescu și a dezvoltat reacții adverse. Altfel, nu îmi explic această înverșunare, care nu poate veni doar din apucăturile lui de gestionar de alimentară. La scară națională cei care se ocupă de patrimoniu sunt atât de puțini, încât orice tăieri salariale sau de sporuri nu au nici un efect. Seamănă cu tăierea cozii pisicii lui Hagi Tudose, să intre mai repede pe ușă, să nu intre frigul în cameră și el să ardă un lemn de foc mai puțin.

        Dar ieri nu a fost despre politici publice neadecvate, ci a fost celebrarea unei victorii pentru care îi felicit pe F. și pe colegii lui implicați în proiect. În ciuda tuturor piedicilor și desconsiderării publice a fost construit un muzeu modern, din viitor, În ultimii ani s-au reabilitat clădiri de patrimoniu și situri arheologice ca să fie transformate în muzee sau parcuri arheologice, în multe orașe sau comune din România. Pe hârtie când faci aplicația de proiect este simplu, zici că reabilitezi o clădire sau un sit și că o să devină muzeu sau parc arheologic. Știu multe clădiri și situri reabilitate pe multe milioane de euro care stau goale sau închise de câțiva ani pentru că nu există personal care să deservească aceste noi funcțiuni. Birocrația complicată face dificil procesul de angajare, organigramele se aprobă greu, personalul calificat este redus, salariile sunt neatractive. Mă gândesc la formele fără fond ale lui Maiorescu. Crearea de forme noi europene va determina evoluția fondului? Oare, noi, ca societate, chiar avem nevoie de muzee și școli? Ieri am văzut o clădire imensă populată de angajații altei clădiri din centrul Clujului care supravegheau activitățile culturale din program (concerte, piese de teatru, reenacment istoric, ateliere pentru copii). Într-o duminică în care puteau sta acasă în familie și să se uite la Netflix. Este o matematică simplă: dacă aceiași muzeografi trebuie să lucreze în două muzee, vor lucra dublu. Pe aceleași salarii mici. Dezvoltarea durabilă nu înseamnă să renovezi sau să construiești clădiri, ci să știi ce faci cu ele după ce se termină proiectul cu bani europeni. În viitoarea sală de expoziții era o mică demonstrație pentru copii, dar și pentru adulți, făcută de niște colegi de la Universitatea Tehnică, cu un roboțel umanoid și un robot câine. Am întrevăzut oarecum viitorul muzeelor și al MUTRA. Roboții-câine ar putea să îl păzească, să nu se mai fure coifuri și brățări, iar roboțelul umanoid să facă ghidaje și să distreze adulți și copii. Pentru ei nu trebuie salarii de la stat, doar curent, nu obosesc, nu cer de mâncare, nu sunt afectați de burn-out. Iată, m-am gândit, muzeografii  viitorului, gardienii perfecți ai patrimoniului de mâine.