Italienii zic azi, vedi Roma e poi mori. În antichitate, dacă trăiai în Imperiul Roman, un asemenea îndemn era justificat. Să zicem că trăiai în Dacia, la mama naibii, la marginea Imperiului și toată viața ta era dirijată dintr-un oraș din Italia centrală. Nu era normal să vrei să vezi, măcar odată capitala? Să te duci și tu până la Roma, cum s-a dus viitorul urmaș al dacilor cuceriți, Nicola Ursu, pe jos până la Viena, mânat de ascuțirea luptei de clasă. Imperiul în care trăim azi este euro-atlantic și capitala lui politică e la Washington D.C. Dar capitala culturală, Viena strămoșilor mei iobagi sau Parisul epocii luminilor, e azi New York-ul. E orașul emblematic din NYPD Blue, din Friends, Sex and the City sau Seinfeld. E orașul ale cărui străzi numerotate și stații de metrou le știi, deși nu ai călcat niciodată în New York. E orașul unde există Broadway, unde s-au scris Breakfast at Tiffany's și A streetcar named desire, deci un oraș al referințelor culturale contemporane.
Străbunicul meu a stat 16 ani în America. Cam asta e tot ce știu despre el. Când tatăl meu era mic, bunicul lui îi povestea cum trecea oceanul cu transatlanticul, o călătorie care dura mult (o lună?). Și pe vapor se așezau păsări marine (pescăruși și albatroși?) atât de multe că se temeau că o să se scufunde vaporul. Nu știu ce a lucrat acolo după 1900, dar știu că strâns mulți bani și a cumpărat pământ în Câmpia Transilvaniei. Un fiu (bunicul meu) a rămas fermier cu multe hectare pe care i le-au luat comuniștii la colectivizare, împreună cu două batoze. Celălalt fiu a făcut afaceri și politică în Turda, unde și acum mai există fostul lui căsoi, în stil Art Deco, lângă drumul principal. A făcut politică liberală și închisoare în anii 50 și altceva nu mai știu despre el.
Oricum poveștile despre străbunicul care a stat 16 ani în USA mi-au colorat copilăria comunistă. Așa ceva era de neconceput atunci. Să mergi în America, imperiul răului, al capitalismului brutal unde populația săracă locuiește în cutii de carton pe stradă, așa cum vedeam la telejurnal. Și mă întrebam, nătăfleț: dacă e așa de rău în America și oamenii trăiesc pe străzi în cartoane, de ce a mers străbunicul meu acolo să strângă bani?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.