Nașterea
La un moment dat pe scara timpului m-am născut undeva. Acest
loc a fost în mijlocul Transilvaniei, în țara lui Dracula, dar mai în zona de câmpie.
Viața este prozaică și m-am născut într-o maternitate dintr-un oraș mic, industrial
și insignifiant. Fiind un oraș muncitoresc, metalurgic, în vremea comunismului,
avea maternitate și alte facilități. Evident, că oricine care a trăit în vremea
aceea își poate lesne imagina cum arăta un spital. În ce păturică albastră scămoșată
am fost probabil învelit la naștere. Ce curățenie aproximativă trebuie să fi
fost în acea maternitate! Când eram copil taică-meu îmi zicea în loc de vine bau-bau
că «vine tanti Didina cu aspiratorul». Când am mai crescut și am vrut să aflu
sensul sintagmei de speriat copii, am aflat că doamna Didina era o infirmieră
din spitalul din orașul natal care manipula un aspirator apocaliptic care mă speria
tare când eram bebe. Nu mi-o aduc aminte conștient și nici aspiratorul,
evident, dar nimeni în lumea asta nu știe nimic de când s-a născut. Ce răcnete
animalice a scos când a fost mutat din
lichidul amniotic în lumină. Pentru că m-am hrănit în adolescență din puzzle-urile
literar-științifice ale lui Mircea Eliade, istoricul mondial al religiilor, îmi
place să îmi imaginez o altfel de naștere. O creație mitologică în care eu și
semenii mei de pe valea Arieșului am apărut nu într-un spital socialist, ci
printr-o acțiune divină (prohibită în vremurile acelea). Îmi imaginez un zeu
celest, o ființă supremă pettazzoniană, care frământă lut luat din șapte locuri
de pe malul Arieșului. Lutul acesta divers, bine frământat, îl amestecă cu bălegarul
taurului cosmic care trage carul celest. Toată această acțiune întâmplându-se
după procesul de neolitizare a Europei de sud-est, adică prin anii 1970, în
amestecul ăsta de lut și bălegar pune și niște paie de plante cerealiere, de grâu,
secară, orz sau ce avea la îndemână. Modelează apoi o formă umanoidă, un Adam
primordial cu gene de chirpici, peste care suflă dintr-o nară și îl însuflețește.
Prefer o versiune a nașterii mitologice, o creație a unui Pinocchio din
chirpici, decât nașterea într-un spital dintr-un oraș muncitoresc al Republicii
Socialiste România. Evident că este o reverie, o metaforă interzisă pe-atunci,
și că m-am născut în albituri spălate cu înălbitori super-chimici și în păturica
albastră. M-am născut a doua zi după sărbătoarea națională de atunci, în care
toată lumea serba marea insurecție națională antifascistă și anti-imperialistă
de la 23 august 1944, serbată pe-atunci printr-un picnic, cu mici și
bere, așa cum noi, azi, sărbătorim cu fasole și cârnați,
o altă sărbătoare națională de iarnă, ca niște oameni de chirpici ce suntem. După această efuziune socială și națională, a doua zi, m-am născut eu de ziua
erupției Vezuviului din 79 p. Chr. și a nopții Sfântului Bartomeleu din 1572.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.