note zilnice

Vreau să fac ceva mai mult decât ceea ce fac în mod obişnuit şi vreau să profit financiar din aceste activităţi. Din păcate este greu în România suprarealistă. Vreau să devin PFA (Persoană Fizică Autorizată), dar ceea ce ştiu să fac eu nu este cuprins în "codul CAEN" (adicătelea Clasificarea activităţilor din economia naţională). Se face arheologie preventivă în România pe scară largă în ultimii 10 ani (Roşia Montană, Autostrada Braşov-Borş etc.) dar consultanţa arheologică sau descărcarea de sarcină arheologică nu a fost prevăzută în CAEN. Totuşi s-ar putea încadra la art. 7420. Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea. Această clasă include: ..... multe chestii, dar şi "cercetarea solului şi subsolului". Nici un cuvânt despre arheologie, poate că e un cuvânt greu. Dar fiica mamei Omida, vrăjitoarea, s-a făcut PFA (activităţi: astrologie şi spiritism). Noapte bună, în România flăcării violet!

TURDA, QUÉBEC, PARIS ŞI RETUR

Legea stressului

Azi mi-am dorit sincer să plecăm în Canada şi să nu mai revenim. Mi se pare că viaţa în România a devenit imposibilă, că trăiesc în ţara compromisului şi a lucrului făcut de jumătate şi că totul a devenit intolerabil. Mă gândeam care erau obiecţiile lui N. pentru mutarea definitivă în Canada: anume că acolo lipsea ceva, ce aici avem şi care e un ingredient esenţial pentru fericire. Dar nu poate preciza ce e acel ceva. Un "ceva" imposibil de definit, o mistică a unui genius loci favorabil. Răul aici e mult mai prezent, vizibil şi greu de suportat decât un inefabil "ceva". Ca să mă calmez, să ies de sub efectul stressului cotidian mi-am pus ca imagine pentru desktop pe laptopul vechi o fotografie cu nişte case din Quebec, din cartier (cartierul Saint-Roch din Basse-Ville). Sunt nişte case drăguţe şi îngrijite ca nişte case de păpuşi, o stradă curată. Nu sunt însă oameni pe stradă, nu sunt copii în parcurile lor perfecte, nu există viaţă socială. N. zice că quebecozii numai mimează viaţa socială. Oricum fotografia mă calmează pentru că îmi aduce în minte o perioadă lipsită de stress din viaţa mea. Şi cred că stressul cotidian din România anormală ne îmbolnăveşte. Nu vreau să sune a jurnal clinic, un inventar al luptei zilnice cu stressul, dar cred că majoritatea românilor activi social şi pe piaţa muncii sunt de acord cu mine. Dacă vrei să faci ceva în România trebuie să ai nervi de oţel. Nu cred că pe vremea lui Ceauşescu se folosea expresia asta, "nervi de oţel". Dar nici nu trăiam în capitalism sălbatic, varianta mafiotă.

Note de lectură

Am găsit azi o inscripţie latină cursivă pe o cărămidă, care ne arată că provincialul roman de la Dunăre ştia să scrie de toate...

Invidi qui

civis hoc ca

cafit anus eris (fututus)

unde ultimul cuvânt e redat printr-o ideogramă ....

Referinţe: JÖAI, IV, 1901, Bblt. 152, nr. 69.

Note de lectură

Am citit zilele trecute o carte bună, Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia. Rusia în 1839, Bucureşti, Humanitas, 2007. Prima ediţie a apărut în 1843. Sunt puţine cărţi scrise acum mai mult de un secol şi jumătate care mai pot fi citite. Un discurs cam monoton împotriva despotismului rus, a autocraţiei, justificat prin preocupările epocii. Ruşii văzuţi ca asiatiaci, calmuci europenizaţi, marcaţi ca popor de un secular sclavaj tătăresc. Poporul rus descris ca o turmă simplă, blajină, care poate fi condus doar despotic. Citită cu ochii de azi, când după Ivan IV, Petru I, Ecaterina II şi alţii, au venit Lenin, Stalin dar şi Putin, analiza marchizului de Custine pare corectă iar concluziile vizionare. Un reportaj bun, o carte de citit.

note zilnice

Nu e timp destul de pierdut că aş scrie mult şi bine pe blog. E aşa o senzaţie plăcută să arunci idei pe internet..., să nu le citească nimeni. E ca un jurnal care odată poate fi deschis de oricine. Un jurnal lăsat pe colţul mesei, la întâmplare.

Cu plecările astea în Canada şi în Franţa am senzaţia că am lipsit un an din viaţa mea. Ca un an s-a sărit cumva la numărătoare. Uneori mă întreb ce a făcut cutare prieten în a doua jumătate a din 2008 şi prima din 2009 şi nu ştiu ce să răspund. Absenţa din lumea ta, din reţeaua celor maxim 100 de oameni cu care vorbeşti anual, te alienează.

note zilnice

Am pierdut două jumătăţi de zi, ieri şi azi, să redactez unul din articolele mele de specialitate despre un kastellum necunoscut de la Alburnus Maior (chiar acum când lupta politico-ideologică pentru Roşia Montană s-a înteţit). O consideram o contribuţie interesantă, deşi măruntă, până în momentul în care am recitit textul. Părea mai importantă când era încă în stadiul de idee, de observaţie. Când am redactat textul articolului am fost tot timpul tentat să construiesc gradual demonstraţia pentru a păstra efectul surpriză până aproape de sfârşit. Surpriza era destinată savanţilor care au avut tot timpul sub ochi datele problemei şi nu le-au văzut de ochelari.