Din Biblioteca lui Photius
"Am citit de Iamblichos un roman care pune în scenă o
istorie de dragoste. A expus indecența mai puțin complezent decât Achilleus
Tatius, dar a manifestat mai multă impudoare decât fenicianul Heliodor. Cei
trei scriitori au, în fond, același scop, anume să pună în scenă istorii de
amor, dar Heliodor o face mai serios și mai reținut în limbaj, Iamblichos cu
mai puține dintre aceste calități și Achilleus cu o indecență și o lipsă de
pudoare care depășește limitele.
Stilul său este curgător și ușor și ceea ce are mai
strident nu se transformă în vigoare, ci într-un fel de moliciune indolentă.
Iamblichos deci, pentru calitatea vocabularului său, a
construcției și a acțiunilor povestirilor sale, merita să-și demonstreze
abilitatea și forța sa de scriitor în subiecte mai serioase, și nu în aceste
invenții umoristice.
Personajele dramei pe care o inventează el sunt Sinonis
și Rhodanes: ea este frumoasă, el este frumos, ei se iubesc și se căsătoresc.
Și Garmus, regele Babilonului, a cărui soție este moartă,
află despre Sinonis și o presează să-i devină soție. Sinonis refuză, și din
cauza acestui refuz, devine prizonieră, și este legată cu un lanț cu zale de
aur. Rhodanes, din cauza acestei iubiri, este crucificat de către Damas și
Sakas, eunuci în serviciul regelui, dar este eliberat de către Sinonis și fug
amândoi, el de crucificare și ea de căsătorie. Din cauza fugii lor, lui Sakas
și Damas li se taie urechile și nasurile și sunt trimiși pe urmele fugarilor;
ei se separă și încep să îi caute.
În scurt timp însoțitorii lui Rhodanes sunt găsiți la
marginea unei câmpii de către Damas care îi urmărea; un trădător i-a
deconspirat pe păstori care, torturați și constrânși, au divulgat câmpia unde
Rhodanes a găsit aurul a cărui existență i-a fost revelată de către inscripția
stelei cu leu.
Un spectru în formă de țap i se arată lui Sinonis; din
cauza aceasta ea părăsește câmpia oamenilor lui Rhodanes. Damas, care găsește
cununa vegetală a lui Sinonis, i-o trimite lui Garmus pentru a-l consola.
În fuga lor, însoțitorii lui Rhodanes găsesc o bătrână
într-o cabană; ei se ascund într-o peșteră cu două ieșiri și care era adâncă de
30 de stadii; intrarea ei era ascunsă de un tufiș. Oamenii lui Damas își fac
apariția; o interoghează pe bătrână, care, la vederea unei săbii fără teacă, se
face dispărută. Caii lui Rhodanes și Sidonis sunt luați; o trupă cercetează
locul unde Sidonis și Rhodanes erau ascunși; scutul din bronz al uneia dintre
gărzi cade deasupra deschiderii grotei și ecoul crevasei trădează
ascunzătoarea; se sapă în jurul deschiderii. Damas începe să strige; cei care
se ascundeau în peșteră îl aud; ei au fugit spre adâncimile peșterii și au
ieșit pe cealaltă deschidere. Apoi, un roi de albine sălbatice îi atacă pe cei
ce săpau; mierea picurase, de asemenea, și pe fugari; ori albinele erau
otrăvitoare, ca și mierea lor, pentru că mâncaseră șerpi; înțepându-i pe cei
care se aflau în jurul intrării în peșteră, ele răniră și chiar uciseră câțiva.
Învinși de foame însoțitorii lui Rhodanes au gustat
mierea; au probleme intestinale și cad, ca niște cadavre, la marginea drumului;
soldații fug, încolțiți de albinele care îi atacă dar îi urmăresc pe
însoțitorii lui Rhodanes și îi găsesc zăcând pe cei urmăriți. Trec pe lângă ei
confundându-i cu adevărate cadavre.
În peșteră fugarii tăiaseră cosițele lui Sinonis pentru a
se servi de ele pentru a scoate apă. Damas găsește cosițele și i le trimite lui
Garmus pentru a-i da de știre că este pe aproape să-i găsească pe fugari. În
timp ce Rhodanes și Sinonis zăceau pe marginea drumului, soldații, trecând pe
lângă ei, după un obicei ancestral, aruncă unii vestmintele pentru a-i acoperi,
alții ce aveau: bucăți de carne și de pâine. Cei care fuseseră paralizați din
pricina mierii s-au trezit cu dureri mari: corbii care se luptau pentru
bucățile de carne l-au trezit pe Rhodanes și acesta a trezit-o pe Sinonis.
Odată ce s-au trezit s-au pornit a drum în direcția inversă celei în care îi
urmăsiseră soldații pentru a ascunde mai bine faptul că erau niște fugari. Au
găsit doi măgari pe care i-au încălecat și i-au încărcat cu bagajele pe care le
transportau cu ei și care proveneau din ofrandele aruncate asupra lor când au
fost considerați morți de către soldați. Ajung apoi la un han de unde fug la
ora la care piața se umplea de lume. Ajung apoi la un alt stabiliment.
Aici doi frați sunt uciși și oamenii noștri sunt acuzați
de crimă, dar apoi sunt eliberați: fratele mai mare dintre cei doi, care își
otrăvise fratele mai mic, îi acuzase; dar acesta s-a sinucis ulterior și asta
le-a asigurat iertarea, iar Rhodanes a luat otrava pe ascuns.
Apoi au ajuns la un bandit care îi ataca pe trecători și
îi mânca. Soldații, trimiși acolo de către Damas, l-au oprit pe tâlhar apoi
i-au dat foc la casă. Rhodanes și Sinonis sunt înconjurați de incendiu, de care
scapă cu mare greutate ucigându-și măgarii și aruncându-i în foc pentru a-și
face un loc de trecere.
Sunt văzuți în noapte de cei care au pus focul; aceștia
i-au întrebat cine sunt și ei au răspuns că sunt fantomele victimelor
tâlharului; datorită siluetelor lor indecise și subțiri și a vocilor fără
timbru ei i-au convins și speriat pe soldați. Au scăpat și de data aceasta din
locul acela și au întâlnit cortegiul funebru al unei tinere fete; au fugit să
îl vadă; un chaldeu bătrân apare și îi împiedică să o îngroape pe tânăra fată
pretinzând că este încă vie (și a fost apoi dovedit că așa era). Bătrânul i-a
prezis și lui Rhodanes că va fi rege.
Mormântul tinerei a fost lăsat gol și au fost abandonate
numeroase stofe care trebuiau arse pe mormânt împreună cu alimente și băuturi. Însoțitorii
lui Rhodanes au profitat, au pus mâna pe unele dintre vestminte și au adormit
în mormântul tinerei fete.
Cei care incendiaseră casa tâlharului și-au dat seama, la
ivirea zorilor, că au fost înșelați și s-au pornit pe urmele lui Rhodanes și
Sinonis pe care îi considerau complicii tâlharului."
(va urma)
