Journal de guerre

Victoria antifascistă și antiimperialistă

După 74 de zile în Ucraina Putin nu și-a putut proclama nici măcar o victorie parțială. A fost o paradă, am înțeles, dar nu am văzut-o. Mi se pare că este vorba strict despre decalaj istoric și tehnologic. Despre eroismul ucrainienilor, fără îndoială, dar eroismul singur nu ar fi întârziat victoria. Și polonezii au șarjat cu caii împotriva tancurilor și sunt un exemplu de eroism gratuit și inutil. S-a tot vorbit de potemkiniadă, de armată rusească de carton, de corupție masivă care a dus la cheltuirea fondurilor de înarmare pe yachturi și mașini de lux. Așa cum a zis I. în primele zile ale războiului: Putin și-a tras prea sus pantalonii costumului Armani și i s-au văzut, pe dedesubt, izmenele alea rele, peticite, rusești.

 La sixième République

Nu știu multe evenimente esențiale care au fondat lumea modernă. Am citit în timpul studiilor Voltaire și Rousseau și cred că reflecțiile lor au prevestit marea schimbare care a definit lumea în care trăim. Mai degrabă cred că în lumea primatelor inteligente suprastructura generează structura și nu invers. Prima Republică Franceză, cea din 1792, a iacobinilor și a ghilotinei, a însemnat o ruptură cu lumea veche, clericală și nobiliară, cum nu s-a putut imagina până atunci. Nimic de azi n-ar fi existat fără Revoluția Franceză: nici socialismul, nici stânga, nici ecologismul. Nu ar fi avut sens și loc într-o lume fără Prima Republică Franceză.

Unul din cele mai bune discursuri politice pe care le-am auzit la tv în viața mea a fost al lui Macron la revelionul din 2019/2020. Atunci am remarcat că, cu discursurile de revelion ale lui Băsescu și Johannis de la TVR, suntem la ani lumină de lumea civilizată. Că suntem și din punct de vedere politic încă în lumea țărilor în curs de dezvoltare.

Azi a câștigat Macron în fața extremei drepte, în contextul internațional complicat al agresiunii rusești în Ucraina. Nu știu sigur dacă e a șasea republică franceză, dar simbolic e o victorie importantă. Cred că trăim în vremuri decisive, pe muchia radicalizării politice și a războiului mondial. Că libertatea individuală e din nou amenințată de mirajul colectivist, de tribalism și ține de fiecare să opteze, la vot sau în discursul cotidian.

Data Paștelor

Sunt două tradiții atestate din antichitate în legătură cu data sărbătorii Paștelor la creștinii timpurii. Prima, care va deveni universală, este celebrarea învierii lui Isus Christos în duminica de după Paștele evreiesc, dat fiind că cele patru evanghelii canonice plasează Învierea în prima zi a săptămânii. A doua, atestată mai ales în surse din Asia Mică și Syria, face din Paște un memorial al morții lui Isus și o situează în noaptea dintre 14 și 15 a lunii Nisan din anul evreiesc, prima zi a primăverii. Cei care urmau această tradiție au fost numiți quartodecimani de către ceilalți creștini. Există o dezbatere care variantă a fost prima, care se celebra în epoca apostolică.În secolul IV Eusebius menționează ruptura care are loc în jur de 195 între quartodecimani și cei care celebrau Paștele duminica (Euseb. Hist. eccl. 5.23-25.). Episcopii asiatici, conduși de Polycrates, aduc ca argument o enumerare a predecesorilor lor, până în epoca apostolică, care celebrau Paștele în 14 Nisan.

Determinarea datei exacte pentru Paștele evreiesc era o problemă pentru evreii din diaspora. Luna nouă era observată la Ierusalim la 29 de zile și jumătate, iar cei aflați departe nu știua care zi a fost declarată luna nouă. Paștele creștin era astfel și mai greu de stabilit, orientându-se după sărbătoarea vecinilor evrei.  Quartodecimanii din Asia Mică, în loc să urmărească ziua de 14 Nisan din calendarul evreiesc, au preluat calendarul local și anume a paisprezecea zi  a lunii Artemisios, prima lună de primăvară, care ar cădea în  6 aprilie. Quartodecimani din Cappadocia aveau a paisprezecea zi a lunii Teireix, adică 25 martie.

Practica quartodecimanilor continuă până la conciliul de la Niceea din 325, când se legiferează că toți creștinii trebuie să sărbătorească Paștele în ziua de duminică. E un fel de tăiere a nodului gordian: prima duminică de după luna plină care cade după sau de echinoțiul de primăvară. Soluționarea problemei datelor diferite între cei care sărbătoreau în duminica de după Paștele evreiesc și quartodecimani nu a dus, duă cum putea vedea și azi, la alegerea unei singure date, determinate astronomic. Astfel biserica de răsărit a ales un echinox convențional (21 martie în calendarul iulian, respectiv 3 aprilie în cel gregorian) iar catolicii și protestanții echinoxul real de primăvară din fiecare an (adică cel astronomic în care ziua și noaptea sunt egale iar Soarele se află exact pe ecuatorul ceresc).

Este, în fond, în alegerea acestei date o opțiune între tradiție (în contra observației directe) și convenție universal acceptată. Suntem de acord, toți, că toate calendarele moderne sunt făcute de oameni prin observarea ceasornicului cosmic al soarelui, planetelor și stelelor și este imposibil să corelăm în calendarele anuale universale o anume zi din antichitate. Dar să stabilim o convenție, în care fiecare biserică să recunoască același echinox, cred că ar fi posibil, totuși. Și am sărbători toți creștinii învierea lui Iisus deodată.

Journal de guerre

 

Andriy Khlyvnyuk & The Kiffness

Sunt deja 50 de zile de război în Ucraina. Românii s-au repezit în primele zile să ajute refugiații și au fost cu ochii pe știrile televizoarelor iar asta e ceva pozitiv care indică empatie, bun simț și civism, calificări pe care poporul nostru nu le primea de obicei de la ceilalți. Am fost așa cum trebuie o dată și noi, românii, oile negre ale UE. Sigur, nu în opinia unor Purici cretini care mai populează spațiul geografic al României. Treptat, așa cum bănuiam s-a intrat în obișnuință, în lumea răului cotidian și banalizat. Refugiații s-au împuținat și noi urmărim știrile distrați și preocupați de nimicuri cotidiene. Ne bucură când auzim că americanii trimit arme în Ucraina și că Bono și Pink Floyd cântă pentru susținerea Ucrainei. Sigur că e bine că lumea culturală se poziționează pro-Ucraina și orchestrația cântecului lui Andriy Khlyvnyuk de la Boombox făcută de Pink Floyd e ceva semnificativ în dimensiunea cultural-muzicală, dar asta nu face decât să creeze un curent de opinie favorabil. Oamenii mor în continuare la Mariupol, Herson și în Donbas. Nu vreau să minimizez importanța muzicii și a gesturilor de susținere culturală, dar cred că trebuie să facem mai mult de-atât.  La Cluj s-a organizat un concert caritabil We Rock for Ukraine și cineva dintre organizatori s-a șifonat că s-au cumpărat prea puține bilete în prima zi. Poate că unii nu gustă stilul ăsta de pastișă simfonică a muzicii rock și și-au cumpărat bilete la meciul caritabil CFR Cluj - Dynamo Kiev. Trebuie să-i lași fiecăruia opțiunea ajutorului pe care poate să-l dea Ucrainei. Unii vor să doneze alimente pentru refugați, alții merg la concerte sau la meci, alții donează sânge în campania Rock FM România are sânge de rocker pentru Ucraina. Ăsta este avantajul lumii în care trăim, anume că nimeni nu mai trebuie să fie constrâns să adopte o atitudine oarecare, impusă, că are opțiuni multiple, potrivite cu personalitatea și necesitățile sale.

Am zis undeva că anii '30 sunt înaintea noastră, în sensul că istoria se repetă. Că războiul civil spaniol a fost o repetiție pentru al doilea război mondial. Că acolo s-au cristalizat opțiunile, s-au decantat comunismul și fascismul și fiecare a găsit un loc să se poziționeze politic și militar. Comunism și fascism nu sunt decât niște cuvinte, ca toate -ismele pe care le folosim în limbajul curent. În Spania războiului civil și în Ucraina de azi nu se luptă decât individualismul și colectivismul (alte cuvinte), libertatea și autoritarismul. Și, tot așa, de la începutul istoriei, în diferite forme. Ce putem face? Câțiva o să se înroleze, ca Moța și Marin, dar sper că de partea bună a istoriei (de data asta). Ceilalți nu avem decât să așteptăm să se termine repetiția și să ne ajungă războiul adevărat. 

Journal de guerre

Despre denazificarea Rusiei

Nu am mai urmărit cu atenție știrile de război, dar am citit, în timpul liber, Hannah Arendt, Eichmann in Jerusalem. Și am urmărit, astfel, pas cu pas, aberațiile nazismului care au culminat cu Final Solution. Am vrut să văd simetriile cu lumea de azi, cu ce se întâmplă în Rusia lui Putin pentru a înțelege cum indivizii și colectivitățile ajung să tolereze și să conviețuiască cu crima și, mai mult, pentru a vedea spre ce ne îndreptăm. Odată pornit caruselul războiului, a uciderii în masă, e greu de oprit.  Înainte să dea ordinul uciderii evreilor din Protectorat Hitler a testat camerele de gazare pe germanii cu probleme psihice, cărora voia să le ofere o moarte ușoară. Majoritatea germanilor au fost de partea lui. Cei care s-au opus nu au reușit să se organizeze relevant, cam ca rușii de azi. Desigur că sunt indivizi în Rusia care nu sunt de acord cu operațiunea specială a lui Putin din Ucraina, dar nu rezultă de niciunde că sunt majoritari și că ar fi capabili de opoziție. Pe de altă parte popularitatea lui Putin a crescut, rușii sunt mândri că sunt ruși, imperiali, ocupanți, temuți de alți etc.  Sunt terifiante exemplele lui Hannah Arendt de la sfârșitul războiului când germanii de rând sperau ca în cazul unei înfrângeri, să nu cadă în mâna rușilor și Fuhrerul să le ofere o moarte demnă prin gazare.  Frazele cheie ale lui Himmler despre misiunea unei generații, care e provocată să rezolve o problemă milenară, care trebuie să poarte o greutate supraomenească, au indus în mințile naziștilor iluzia invincibilității și a rolului epocal în istorie. Nu știu ce li se spune rușilor acum, în afară clișeele unei istorii paseiste și ale unui antimericanism revanșard post Cold War. Azi mi se pare că e greu de spălat pe creier un popor întreg și de ținut sub cizmă, dar îmi aduc aminte de vremea lui Ceaușescu. De frica și obedianța românilor sub dictatură și, parcă, nu îmi mai vine atât de ușor să îi judec pe rușii de azi sau pe germanii de ieri. 

 

Journal de guerre

Everybody's gotta live and everybody's gonna die

Războiul din Ucraina durează deja de 30 de zile și nu știu cum să mă mai raportez la el. Contează desigur cine vor fi învingătorii și cine învinșii, dar și mai mult contează că mor mulți oameni degeaba, civili și militari. Bărbați, femei, bătrâni, copii, în orașe distruse fără discriminare sau pe câmpuri, în mașini de război sau la coadă la supermarket. Războiul de lângă noi, care părea la început absolut inacceptabil, se insinuează în cotidian, ajunge să devină tolerabil ca răul banalizat al naziștilor lui Eichmann. Ajungi să te întrebi ce sens are acest război, această distrugere care pare la început. Ceva mai grav se ghicește în viitor, ceva mai sumbru, ca un război mondial, chiar dacă nu o distrugere nucleară totală. Și ajungi să te întrebi dacăr asta vor zeii, dacă ăsta e planul divin pentru Pământ. Și de ce e îngăduită această crimă la scară mondială, această criză umanitară de proporții. De ce justiția divină nu acționează pentru a scurta conflictul și a opri distrugerea. Pentru că zeii au picioare de lână, cum ne zice Petronius (Satyr. 44: dii pedes lanatos habent). Pentru că ei nu acționează direct în cotidian și răzbunarea lor întârziată are loc în alt plan temporal, asupra sufletului celui care comite fărădelegi, cum ne zice Plutarh în De sera numinis vindicta.

Circulă pe net un citat aproximativ din Albert Einstein care ar fi zis: I know not what weapons the Third World War will be fought, but the fourth one will be fought with sticks and stones. De fapt Einstein a spus asta în germană și suna cam așa: Ich bin mir nicht sicher, mit welchen Waffen der dritte Weltkrieg ausgetragen wird, aber im vierten Weltkrieg werden Sie mit Stöcken und Steinen kämpfen. (Alice Calaprice, The new quotable Einstein, Princeton University Press 2005, 173). Într-un interviu în engleză din 1949 savantul a spus că al patrulea război mondial se va duce doar cu pietre (Interview with Alfred Werner, Liberal Judaism, 16, April - May 1949; 12. Einstein Archive 30-1104). Indiferent de limba folosită e clar că Einstein a spus asta sub impactul utilizării armelor nucleare la Hiroshima și Nagasaki, impresionat de nivelul de dezvoltare a armelor de distrugere în masă.

Am văzut că rușii au zis că bombardează delicat orașele ucrainiene. Am citit chiar că e posibil să folosească moderat armele nucleare.  Poate americanii o să bombardeze delicat Moscova și în felul acesta ne vom îndrepta spre o apocalipsă nucleară moderată și urmașii noștri vor trebui să strângă bețe și pietre. 

 

ARHEOLOGIE (3)

De vreo cinci ani lucrez, cu intermitențe, la un proiect de punere în valoare cu fonduri europene a unui sit arheologic. Am încercat să aplic bunele practici din lumea civilizată și m-am ținut cu dinții de respectarea principiilor convenției de la Valetta privind protecția patrimoniului arheologic. După mulți ani preliminari de colaborare pentru caiete de sarcini, studii de fezabilitate, DALI-uri, PT-uri, cu multe ore din timpul meu pierdute pe gratis, după un an de execuție cu multe împiedicări și rateuri, în sfârșit se vede ceva concret și pozitiv. Un început promițător că suntem pe calea cea bună, că, în sfârșit, am înțeles toți cei implicați cum stă treaba și că vorbim aceeași limbă. Și chiar atunci, când mă bucuram și eu un pic, un maistru de pe șantier mă întreabă ce sunt sugestiile volumetrice din fier, că o să aterizeze un ozeneu acolo? Nu, i-am zis, alea sunt un OZN care tocmai a aterizat pe sit. Și mi-a zis că el niciodată nu o să-și aducă copiii pe sit, că o să râdă de el, că de ce nu se reconstruiesc zidurile cum au fost? Și i-am zis că nu e voie azi să mai faci reconstrucție pe ruine, că nu ne dă voie legea. S-a uitat la mine neîncrezător și mi-am dat seama că nu a înțeles nimic și nu va înțelege oricum îi explic. Poate dacă îi ziceam că legile sunt făcute de oameni deștepți pentru ca proștii să le respecte s-ar fi ofensat. Sau dacă afla de la mine că toți oamenii se nasc proști și doar educația îi face mai deștepți, ar fi înțeles că nu pot să contrafac un sit arheologic prin reconstrucție și că datoria mea e să reintrepretez situl și să învăț publicul de azi să înțeleagă realitatea de ieri. Dar mi s-a părut complicat de explicat și l-am abandonat în lumea lui întunecată de certitudini.  

Există diferite discuții despre drepturile științifice ale arheologului asupra materialelor/artefactelor descoperite. Este, după părerea mea, o discuție inutilă. Să zicem că cineva vrea să publice niște artefacte, să le pozeze, să le deseneze, să le interpreteze, cu maxima lui erudiție și cunoștințe nemaiîntâlnite. E foarte simplu de fapt: nu ar avea ce poza, desena, intrepreta, glosa erudit despre etc., atâta vreme cât respectivele artefacte nu ar fi fost scoase de arheolog din pământ. Cum nu poți studia ce nu există încă, eu zic că dreptul arheologului asupra materialului descoperit este absolut, dincolo de orice interpretare sofistă asupra timpului în care el o să îl facă public. Cei care publică materiale fără acordul celui care le-a descoperit sunt, pur și simplu, hoți.  Bandiți la drumul mare, cu ștaif academic. 

Journal de guerre

Putin è un cesso!

În 2003 eram în Messina și izbucnise unul dintre războaiele din Irak. Și Uniunea Eurpeană tocmai decisese că aderarea României la UE nu e oportună. Și nu eram încă membri NATO și toată lumea era împotriva americanilor. Așa cum se salută azi Slava Ukraini! se saluta atunci Ci siamo contro la guerra! Peste tot, pe stradă, în tramvai, la radio, graffiti pe pereții clădirilor, numai Ci siamo contro la guerrra! Retrospectiv mi se pare normal că era așa. Am atins și noi românii, de mult timp în NATO și UE, nivelul acesta al manifestării civice contra actelor politice aberante. Mi se pare acum firesc să protestezi cu un gest cotidian contra a ceea ce te nemulțumește politic.

Nu îi înțeleg pe cei prost informați și manipulați care încearcă să stabilească adevărații vinovați pentru războiul din Ucraina. Vinovați care, inevitabil, nu sunt rușii, ci alții, americanii de exemplu, care vor să domine lumea, să stăpânească piețele și sursele de energie. Deși e clar că nu americanii sau NATO au atacat Ucraina, totuși ei au provocat. Ei și ucrainienii l-au înjurat pe Putin de mamă și atunci e și normal că le-a dat dat un cap în gură.

Cred că în tinerețe Putin a fost un școlar prost, chiar dacă isteț. Nu a putut acumula pe un spectru larg de înformație și s-a limitat la o învățare conștiincioasă a tehnicilor de manipulare kîgîbiste. Mai slăbuț, probabil, la economie politică și la materialismul dialectic și istoric. Poate ar fi reținut ceva despre  cele trei contradicții fundamentale, mai ales despre cea dintre relațiile de producție și suprastructură. Nu poți doar să vinzi materie primă și să creezi structuri simple de tip feudal într-o lume a capitalului bancar globalizat și a societății interconectate pe multe nivele. El îi zice colhoznicului traktorist de Lukașenko că sancțiunile le vor face bine și că cele două organisme socio-economice, Rusia și Belarus, își vor dezvolta organele lipsă. Avea dreptate Nemțov că, până la urmă, Rusia e ca dinozaurii, cu corpul mare și capul mic (motiv pentru care ar fi dispărut și dinozaurii). Și cu multe organe lipsă, care trebuie dezvoltate foarte repede.

Revenind la Italia și la războiul din Ucraina. Îmi imaginez pe pereții clădirilor un graffito de tip Putin è un cesso!, pentru că avem de-a face cu un criminal de război. Atât pentru civilii ucrainieni bombardați de-al dracului, de nervi și din strategie kîgîbistă, cât și pentru copiii soldați ruși care mor în tancuri fără să știe ce i-a lovit în Ucraina, omorâți de rachete ghidate din satelit și laptop.

Mă uit cu groază la știri și mi-e frică că rușii au mai cucerit un oraș. Aud tot timpul la tv că NATO va apăra fiecare inch (tradus cu centimetru) din teritoriul lui. Azi Johannis a zis că fiecare milimetru. Până să mă bazez pe NATO zic Slava Ucraini! Kosakam Slava!

Journal de guerre

Nu am cum să mă raportez la războiul din Ucraina și la Rusia decât personal. Viața de zi cu zi, bunăstarea personală, trebuie să se situeze dincolo de ideologie. Nu mă interesează decât dacă eu trăiesc în democrație sau într-un regim autoritar, totalitar, recte, într-o dictatură. Și am trăit în ambele felurile de regim, astfel încât pot să discern. Ăsta ar fi, să zic așa, singurul meu avantaj, față de alții care nu pot să aprecieze, prin experiența personală, diferența dintre o democrație și o dictatură. 

Ucrainienii au experimentat o democrație și posibilitatea unei vieți mai bune și nu vor să se întoarcă sub knut-ul și sub cizma rusească. Nu e vorba de cristalizarea accelerată a națiunii ucrainiene, ci, pur și simplu, de opțiunea pentru libertate sau sclavie.  

Rusia rulează  narațiuni din vremuri apuse: cnezate, imperii medievale, ureseseuri, realități dispărute mai demult sau mai recent și nu rezultă de niciunde că trebuie să se întoarcă. Putin crede că poate să răsucească înapoi ceasul istoriei. E ca și cum Erdogan ar vrea să refacă Imperiul Otoman, așa cum Mussolini voia să restaureze Imperiul Roman. Pe Vladimir Vladimirovici, eu l-aș compara, ca istoric, cu Iustinian. Pe vremea lui au erupt vulcanii din Indonezia, au fost anii cu veri reci și cer întunecat, a izbucnit și o pandemie devastatoare (ciuma lui Iustinian) dar el s-a și încăpățânat să restabilească Imperiul Roman în vechile frontiere. A cucerit un pic din Africa vandală și din Italia ostrogotă și apoi Imperiul a colapsat sub loviturile strămoșilor prezumtivi ai lui Vladimir Vladimirovici Putin (deși după mutră el pare mai degrabă un calmâc rusificat). 

Nu cred că Putin are probleme psihice, altele decât că e bolnav de putere și se crede predestinat pentru restaurarea URSS. Cred că nimic din ceea ce declară public nu  are nici cea mai mică valoare. Putin a promis că nu va ataca alte țări. Lupul a promis că o să mănânce doar o oaie. Neamul nostru de ciobani români și moldoveni din Republică trebuie să știe că lupul ucide mai multe oi decât poate mânca pe loc și Putin o să atace  atâtea țări câte i se va permite. 

Apropo de bunăstare și ideologie, știu că în momentul în care războiul se mută la vest de linia de fractură dintre cele două complexe militaro-industriale de azi, adică pe teritoriul României, noi o să trăim ca ucrainienii azi, indiferent cât de mult ne apără sau nu NATO.

Journal de guerre

How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb

Eu am fost un copil al războiului rece, un pionier care cânta cântece și spunea poezii despre pacea mondială. Am fost șocat, copil fiind, să aflu că nu este peste tot pace, că este un război în Palestina. Și l-am întrebat pe bunicul meu, care avea 25 de ani la începutul celui de-al doilea Război Mondial unde e Palestina. Departe, mi-a zis, și m-am liniștit, dar a fost prima dată când m-am îndoit de adevărul propagandei despre pacea mondială. Mic pionier, chiar am crezut că poeziile păunesciene recitate de mine, contribuie la menținerea păcii, cam ca ramele de fotografii de profil  de pe facebook-ul de azi. 

Am săpat o locuință subterană în grădină, în care intram, în secret, de după niște tufe de coacăze. Toată copilăria am fost obsedat de ekpyrosis, de combustia universală a cataclismului nuclear. Niciodată nu mi s-a părut că e atât de aproape ca acum două zile când, lucrând la birou, am deschis radioul și am auzit că Rusia a invadat Ucraina. 

După atacul Rusiei asupra Ucrainei de acum două zile nu mai cred că istoriografia marxistă și Școala Analelor avea dreptate când afirma că Istoria e făcută de massele populare. Istoria făcută de indivizi aflați în poziții decizionale. Putin, un boss mafiot, cum i-a zis Kasparov, a acționat după bunul plac, absurd, zguduind ordinea mondială. În realitate nu mai contează decât ce decid Joe Biden și Xi Jinping. 

Străbunicul meu i-a așteptat pe americani până la sfârșitul vieții și nu au mai venit. De-abia după mulți ani am aflat de acordurile de la Yalta când s-au trasat sferele de influență și noi am căzut în custodia Rusiei. Azi ni se spune că avem cele mai puternice garanții de securitate din istorie, că nu vom fi afectați direct de atacurile militare ale Rusiei, dar nu știu dacă să cred asta. Dacă Ucraina cedează, sau chiar înainte, urmează Moldova. Iar Putin, provocatorul, nu se va opri aici. Sunt convins că primele țări NATO pe care le va ataca sunt Polonia și România. Și că toți cei care ne conduc, politic și militar, știu deja asta. Și cum nimeni nu vrea să riște conflictul nuclear, frontul războiului convențional se va muta pe flancul estic al NATO. 

Iar eu o să-mi transform pivnița într-un buncăr ca în anii 80.